Președintele a sezisat Avocatul Poporului
Preşedintele Klaus Iohannis s-a ţinut de promisiunea făcută la CSM şi s-a dus să stea de vorbă cu Avocatul Poporului. Discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Victor Ciorbea au durat foarte puţin, în jur de 15 minute, iar apoi fiecare dintre cei doi a făcut declaraţii în faţa jurnalistilor.
De Redactia Observator la 01.02.2017, 13:49Preşedintele Klaus Iohannis s-a ţinut de promisiunea făcută la CSM şi s-a dus să stea de vorbă cu Avocatul Poporului. Discuţiile dintre Klaus Iohannis şi Victor Ciorbea au durat foarte puţin, în jur de 15 minute, iar apoi fiecare dintre cei doi a făcut declaraţii în faţa jurnalistilor.
-I-am explicat de ce, după părerea mea, este absolut necesar să se sesizeze Curtea Constituţională. Există un precedent din octombrie 2013, când avocatul poporului de atunci a atacat o ordonanţă de insolvenţă pe data de 9 octombrie cu toate că ea a fost dată pe 25. Deci, se poate, fără nicio problemă, şi făcând uz de acest precedent, să se atace această ordonanţă de urgenţă.
-Vom analiza cu toată seriozitatea aceste argumente care au fost prezentate de dl Preşedinte. + 13.55 Dacă există excepţii de la lege, le analizăm să vedem ce se poate face.