Prietenul adevărat la bani se cunoaște
"Prietenul la nevoie se cunoaşte!", spune o veche vorbă din popor. Iar bătrânii noştri ştiau ei ce ştiau.
De Redactia Observator la 15.08.2014, 20:57- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
"Prietenul la nevoie se cunoaşte!", spune o veche vorbă din popor. Iar bătrânii noştri ştiau ei ce ştiau. Fiecare are în jurul lui cel puţin o cunoştinţă care spune că ar face orice pentru el. Asta până când este pusă în faţa faptului împlinit.
Prietenii sunt rudele pe care poţi să le alegi. Aveţi lucruri în comun, începând de la pasiuni şi terminând cu echipa de fotbal preferată. Vă ştiţi gândurile fără să fie nevoie să vorbiţi. Şi cel mai important, ştiţi că prietenul vă va fi aproape la nevoie. Doar că uneori, totul se opreşte la bani.
Sunt acei oameni care atunci când le ceri bani, brusc au cheltuieli neprevăzute, fie criza financiară a venit subit peste ei. Problema nu e că nu ai reuşit să faci rost de banii de care aveai nevoie. Nici pe departe. În clipele în care eşti refuzat cu o scuză atât de superficială, te simţi furat de prietenie.
Şi unora le lipseşte cu desăvârşire această trăsătură de caracter. Iar de aceşti oameni este bine să ne ferim. Mai ales că un nou studiu al cercetătorilor britanici spune că oricum creierul nostru nu ne permite să gestionăm prea multe relaţii de prietenie. Important e ca cei pe care îi avem să fie săritori şi altruişti.
Cel mai bine este însă să nu ajungi să ai nevoie de ajutorul altcuiva. Dar, dacă inevitabilul se întâmplă, e bine de ştiut că unii români au pe umărul cui să plângă şi să primească ajutor.
Chiar dacă despre rude se spune că nu le alegi, mulţi români aleg să apeleze la ele atunci când sunt strâmtoraţi. Într-o societate de vis, fiecare strigăt de ajutor ar trebui să primească şi un răspuns.
De multe ori însă presiunea socială funcţionează tocmai invers faţă de cum ar trebui. Suntem tot mai mulţi, resursele tot mai puţine, iar acest lucru pare să scoată la suprafaţă mai degrabă egoismul decât altruismul.
Dacă vom continua în acest ritm, riscăm să ajungem o planetă de oameni egoişti care nu-şi vorbesc unii altora. Că de ajutor reciproc nici nu se mai poate pune problema.