Primarul din Târgu Mureș vrea să aleagă cine face copii: "Din ce trăiţi? Din ajutorul social"
Acuzaţii de rasism la adresa primarului din Târgu Mureş, după ce acesta a spus că românii ar trebui să îndeplinească o serie de condiţii dacă vor să aibă copii. În postarea aspru criticată pe Facebook, edilul spune că cei fără un loc de muncă sau fără studii nu ar trebui să devină părinţi.
De Redactia Observator la 14.01.2020, 21:18Acuzaţii de rasism la adresa primarului din Târgu Mureş, după ce acesta a spus că românii ar trebui să îndeplinească o serie de condiţii dacă vor să aibă copii. În postarea aspru criticată pe Facebook, edilul spune că cei fără un loc de muncă sau fără studii nu ar trebui să devină părinţi. Tot el recunoaşte că propunerea se adresează comunităţilor de romi. Consiliul pentru Combaterea Discriminării îl aşteaptă acum să dea explicaţii.
Loc de muncă, domicilu stabil, situaţie financiară bună şi studii elementare. Sunt doar câteva dintre condiţiile pe care românii ar trebui să le îndeplinească dacă vor să devină părinţi. Propunerea îi aparţine primarului din Târgu Mureş şi este dedicată comunităţilor de romi, spune acesta.
DAN FLOREA, primarul din Târgu Mureş - Noi avem cea mai mare comunitate de ţigani din ţară. Una dintre marile probleme este aceasta a ţiganilor. Am întrebat de ce o fată la 14 ani are doi copii. Mi s-a explicat clar. Am întrebat dacă lucrează. Din ce trăiţi? Din ajutorul social. Nu-i interesează să muncească. Este o categoria refractară şi care sunt cât se poate de gălăgioşi, iar din mediul lor se recoltează tot ce înseamnă criminalitate, pedofilie
Sunt idei care n-aveau cum să treacă neobservate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Membrii CNCD i-au cerut deja explicaţii primarului.
Csaba Asztalos, CNCD - Ne-am autosesizat. Am trimis deja o citaţie pentru domnul primar pentru marţi, săptămâna viitoare. Este o cascadă de declaraţii ale domnului primar, care la prima vedere sunt haotice. Am o relaţie cu o doamnă sau o domnişoară la 18 ani şi rămâne însărcinată. Cum este să vină statul să decidă în locul dumneavoastră dacă păstraţi copilul sau nu, fiindcă sunteţi student?
Aceeaşi părere o au şi sociologii, care îl acuză pe edil de rasism.
DAN JURCAN, sociolog - Este clar vorba despre discriminare, iar aroganţa unui gest ulterior, atunci când a spus că îl doare undeva de reacția publică, demonstrează că domnul primar cred că nu își da seama că totuși este în secolul 21.
Primarul din Târgu Mureş riscă o amendă de până la 100.000 de lei.