Primăria din Focşani a scos la licitaţie o iapă
Primăria din Focşani scoate la licitaţie o iapă. Animalul a ajuns în custodia autorităţilor, dupa ce a fost găsită rătăcită pe un câmp.
De Redactia Observator la 11.12.2013, 16:53N-are coama frumos împletită şi nici părul nu-i străluceşte. A fost găsită singură, la mărginimea oraşului, slăbită şi cu probleme la unul dintre picioare. Cel mai probabil, abandonată.
Are şapte ani. Autorităţile au luat-o în grija lor de aproape o lună şi i-au găsit adăpost în padocul câinilor fără stăpân. Aşa cum e şi ea, se pare. Pentru că nimeni n-a mai venit să întrebe de ea, de-atunci.
Dar în curând, luni chiar, spun autorităţile, dacă licitaţia va avea succes, ar putea să-şi găsească o familie.
Vine perioada de iarnă, când sunt condiţii grele pentru cazare în adăpost.
Acesta este şi motivul licitaţiei. Şi nu e prima de acest fel, de altfel, a Primăriei Focşani. În toamnă, un atelaj confiscat, format dintr-un cal şi o căruţă, a fost vândut pentru suma de 1.500 de lei.