Primii pași, pe nisip! Tot mai multe familii îşi duc bebeluşii în vacanţă la mare. Sfaturi practice pentru părinți
Părinţii care îşi aduc pruncii pe plajă spun că vacanţa alături de ei e şi mai frumoasă, dar şi mai grea. Au nevoie de răbdare şi mai ales de multe bagaje. Umbrela, mâncarea sănătoasă şi jucăriile nu lipsesc din arsenalul celor mici.
De Redactia Observator la 21.08.2017, 00:20- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Părinţii care îşi aduc pruncii pe plajă spun că vacanţa alături de ei e şi mai frumoasă, dar şi mai grea. Au nevoie de răbdare şi mai ales de multe bagaje. Umbrela, mâncarea sănătoasă şi jucăriile nu lipsesc din arsenalul celor mici.
Faceţi cunoştinţă cu Antonia. Nu merge încă în picioare, dar e îndrăgostită de microfon. Îi place foarte mult şi în apă, spune mama. Deşi e pentru prima oară când o testează.
Pentru plăcerea copilului, mama face totul. Spune că nu e uşor cu bebeluşul la mare, dar nici imposibil. Fetiţa de 10 luni doarme în cărucior. Aşa că mămica ei a făcut un efort serios. A fost nevoie să-l care prin nisip.
Merită efortul, este de părere şi un tătic. La mare, copiii sunt mai fericiţi şi mai sănătoşi.
Bărbatul a venit din Piatra Neamţ cu maşina burduşită. Familia e mare, adică el, soţia şi cele trei fete. Iar pretenţiile sunt multe. Există însă şi hoteluri, pe litoralul românesc, destinate familiilor.
Şi mai relaxaţi sunt părinţii cu copii ceva mai mari. Sunt mai multe activităţi pentru ei, dar şi meniuri speciale.
Mâncarea preferată a copiilor sunt, în general, minihamburgerii. Avem şi mini-cheeseburger, mai avem un burger pe care îl facem noi din piept de pui şi sandwich-ul micului pirat, spune un bucătar.
Hotelierii au pregătit şi multe activităţi dedicate celor mici.
Avem un loc de joacă în exterior, care arată în tema noastră. Şi activităţi de miniclub în fiecare după amiază, concurs de gătit, până la descoperă comoara, detaliază administratorul unei unităţi hoteliere.
Toate sunt incluse în preţul pachetului. La fel şi cazarea celui mic, dacă are până în şapte ani.