Prinţul Charles a făcut o vizită de suflet la Viscri
În timp ce autorităţile dezbat încă dacă frunza sau oaia ar reprezinta mai bine ţara noastră în lume, Prinţul Charles dă din nou o lecţie de promovore a valorilor româneşti. În a treia zi a vizitei pe plaiurile mioritice, moştenitorul Coroanei Britanice a lansat un program care îi va ajuta pe producătorii locali. Vrea să aleagă cele mai bune 5 produse bio pe care să le facă apoi cunoscute peste hotare.
De Redactia Observator la 31.05.2017, 21:29În timp ce autorităţile dezbat încă dacă frunza sau oaia ar reprezinta mai bine ţara noastră în lume, Prinţul Charles dă din nou o lecţie de promovore a valorilor româneşti. În a treia zi a vizitei pe plaiurile mioritice, moştenitorul Coroanei Britanice a lansat un program care îi va ajuta pe producătorii locali. Vrea să aleagă cele mai bune 5 produse bio pe care să le facă apoi cunoscute peste hotare.
Pentru că Viscri este locul său de suflet şi l-a făcut deja cunoscut în lume. Prinţul Charles vrea acum să îi facă la fel de celebri şi pe oamenii care locuiesc aici, pentru produsele lor unice. S-a întâlnit şi azi cu ei ca să afle cum lucrează şi cum îşi distribuie borcanele cu bunătăţi. Concret, fundaţia prinţului de Wales va crea o platformă cu produse bio din României.
Din Viscri, Charles a plecat spre Drauşeni. A vrut să vadă şi să atingă o biserică fortificată veche de cinci secole, pentru că vrea să pornească un alt proiect pentru restaurarea acestor clădirile istorice. La fel cum vrea să salveze pădurile româneşti. Fundaţia lui din Viscri, alături de experţi în mediul forestier, încearcă să stopeze defrişările ilegale.
Moştenitorul Coroanei Britanice e un ambasador al valorilor româneşti. Pe urmele sale, au venit în ultimii ani mii de turişti străini.
Pentru o experienţă completă, pur tradiţională, cei mai mulţi preferă să se cazeze în casele vechi de sute de ani.
Prinţul Charles va sta până la sfârşitul săptămânii în România.