Procurorii anticorupție au deschis un dosar după modificarea Codurilor Penale
Procurorul general al României a recunoscut în această dimineaţă, că la DNA există în investigare un dosar în legătură cu adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală.
De Redactia Observator la 02.02.2017, 14:12Procurorul general al României a recunoscut în această dimineaţă, că la DNA există în investigare un dosar în legătură cu adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală.
Informaţia a fost dată aseară, în exclusivitate, în emisiunea Sinteza Zilei. Iar ministerul Justiţiei a confirmat, printr-un comunicat, că a primit ieri o solicitare din partea DNA de a transmite, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea ordonanţei, precum şi cu proiectul de lege referitor la graţiere. Şi s-au cerut chiar documentele rezultate ca urmare a corespondenţei interinstituţionale şi interne, scrise sau prin poşta electronică, cu privire la cele doua acte normative menţionate.
Dar şi numele şi datele de identificare ale persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea şi avizarea proiectelor. În comunicat, Ministerul afirmă că declanşarea acestei anchete este "o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale"