Producătorii români, prioritate la tarabe
Legea care dă întâietate producătorilor autohtoni la tarabe a fost adoptată de Parlament şi aşteaptă acum semnătura preşedintelui
De Redactia Observator la 01.10.2014, 20:22Legea care dă întâietate producătorilor autohtoni la tarabe a fost adoptată de Parlament şi aşteaptă acum semnătura preşedintelui
40 la sută din spaţiile din pieţe vor fi ocupate de producătorii români. Asta înseamnă că tarabele intermediarilor cu legume şi fructe de import vor fi tot mai puţine.
Şi ca să-i recunoaşteţi pe producătorii adevăraţi, trebuie să ştiţi că vor avea la dispoziţia clienţilor o serie de documente. În loc de certificat vor avea atestat de producător eliberat nu doar de primărie, ci şi cu avizul unei asociaţii de profil din zonă.
Marfa va fi trecută pe un document, iar vânzătorii vor fi obligaţi să aibă un carnet de comercializare a produselor. Practic, numai aşa producătorii români vor avea voie să vândă în pieţe.