Programul Rabla pentru electrocasnice aduce reduceri semnificative
A două ediţie a programului Rabla pentru Electrocasnice a început oficial. Dacă iniţial au fost anunţate condiţii mai avantajoase pentru beneficiarii de vouchere, peste noapte au apărut schimbări, inclusiv valoarea tichetelor.
De Redactia Observator la 23.05.2019, 20:55- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
A două ediţie a programului Rabla pentru Electrocasnice a început oficial. Dacă iniţial au fost anunţate condiţii mai avantajoase pentru beneficiarii de vouchere, peste noapte au apărut schimbări, inclusiv valoarea tichetelor. Cei care îşi doreau să-şi schimbe televizorul vechi cu unul nou trebuie să vină cu mai mulţi bani de acasă. Totuşi, cei care caută bine prin magazine pot să încheie totuşi o afacere bună, cu ajutorul statului.
În proiectul lansat în dezbatere publică de ministerul Mediului în urmă cu două săptămâni, valoarea voucherul pentru un televizor cu eficiența energetică A+ era de 500 de lei.
Voucherele de la Rabla electrocasnice se cumulează cu reducerile din magazine
Promisiunea unui aparat nou care ar fi putut fi luat din magazin aproape gratis, s-a năruit în această dimineaţă.
În documentul final, valoarea tichetului scade cu o sută de lei şi creşte şi clasa energetică. Iar în prezentarea oficială, ministrul a vorbit doar despre tichetele pentru maşinile de spălat rufe şi vase, aparate de aer condiţionat şi frigidere, unde condiţiile nu s-au schimbat. Nimic însă despre televizoare.
Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului: 300 de lei pentru frigidere şi combine frigorifice cu eficienţă energetică A++ şi 400 de lei pentru acelaşi tip de produs cu eficienţă energetică A+++. De mâine fiecare cetăţean, fiecare român se va putea înscrie online de la fondul de mediu
Chiar şi aşa, tichetele pentru electrocasnicele noi nu sunt de neglijat. Maşinile de spălat vase, intrate anul acesta în program, ar putea fi din start mai ieftine cu până la 400 de lei.
De aceeaşi reducere se pot bucura şi cei care vor un aparat de aer condiţionat sau un frigider din cele mai eficiente clase energetice.
Vestea bună este că voucherele pot fi cumulate cu ofertele din magazine.
Edvin Abdulachim, director comercial retailer: Luând acest exemplu de maşină de spălat, ea porneşte de la 1500 de lei, în promoţia noastră ajunge la 899, apelând la acest sistem, dând înapoi un produs vechi, clientul poate primi un voucher de 300 de lei, care reduce preţul de la 899 la 599, deci reducerea se aplică suplimentar altor reduceri
Cele mai mari reduceri sunt tot la televizoare. Pentru un model cu diagonala de 81 de cm şi clasa energetică A+ preţul iniţial era de aproape 700 de lei. Reducerea din magazin l-a adus la 500 de lei, iar cu voucherul de la ministerul Mediului îl putem cumpăra cu 300 de lei.
Chiar dacă înscrierile încep abia vineri, clienţii caută deja cele mai avantajoase variante.
Cornel Brezuică, preşedinte Administraţia pentru Mediu: Condiţiile nu s-au modificat faţă de anul trecut, solicitantul nu trebuie să aibă datorii restante la stat şi trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere
Românii pot lua câte un voucher pentru fiecare dintre electrocasnicele din program. Condiţia este să dea acelaşi aparat la schimb. Excepţie fac doar maşinile de spălat vase.