Proteste pro şi contra acţiunii hingherilor
Manifestaţii pro şi contra acţiunii hingherilor, aseară, la sediul ASPA din Bucureşti. Poliţia a trimis la protest un negociator
De Redactia Observator la 10.07.2014, 13:59Manifestaţii pro şi contra acţiunii hingherilor, aseară, la sediul ASPA din Bucureşti. Poliţia a trimis la protest un negociator
Au fost proteste pentru, dar şi împotriva acţiunilor hingherilor, aseară, la sediul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor din Bucureşti. Zeci de membri ai unor organizaţii - unele pro, altele contra ridicarii câinilor făra stăpân de pe străzi - s-au întâlnit faţă în faţă, in timp ce iubitorii de animale încercau să blocheze maşinile hingherilor.
De cealaltă baricadă, cei care nu mai vor maidanezi în oraş au sărit în sprijinul celor de la ASPA, ca să poată pleca pe teren. Pentru ca tensiunile să nu degenereze, poliţia a trimis la protest şi un negociator.