Antena LIVE

Trei pui de urs, ucişi de tren la Buşteni. Mama puilor nu se opreşte din căutatul lor (video)

Imagini care îți fac pielea de găină la Bușteni, unde o ursoaică îşi caută cei trei pui care au fost ucişi într-un accident feroviar în timpul nopţii. Oamenii spun că aceasta a devenit agresivă, iar autorităţile monitorizează situaţia şi au luat măsuri.

De la 24.07.2020, 21:18

În noaptea de 24 iulie, în jurul orei 01:45, în localitatea Buşteni, la o traversare de nivel de cale ferată, un tren a lovit trei pui de urs aflaţi în traversare. 

Puii erau însoţiţi de mama lor, care nu a fost lovită. Doi dintre pui au fost ucişi pe loc, iar al treilea a murit mai târziu.

În imaginile furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova se poate vedea cum ursoaica a revenit la locul accidentului să îşi caute puii.

Aceasta a fost zărită chiar şi dimineaţa, în proximitatea Castelului Cantacuzino, unde a intrat în mai multe gospodării şi a prezentat un comportament agresiv. 

Întrucânt zona este frecventată de turişti şi copii, trei echipaje de jandarmi de la IJJ Prahova au încercat să alunge ursoaica în zona împădurită.

Îndurerată, însă, ursoaica revenea spre locul unde a avut loc accidentul, căutându-şi cu disperare puii.

Zona a rămas sub monitorizarea autorităţilor, care au solicitat instituţiilor abilitate acordul pentru tranchilizarea animalului şi relocarea acestuia.

Update ora 21:00

Ursoaica agresivă care se afla în zona Castelului Cantacuzino din Buşteni după ce puii acesteia au fost loviţi mortal de un tren a fost prinsă, vineri, şi preluată de autorităţi.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, animalul va fi dus în Munţii Baiului, în zona Valea Rea.

Material realizat cu informaţii furnizate de corespondentul Observator de la Braşov, Adina Milea.

Ți-a plăcut acest articol?

accident feroviar busteni calea ferata pui de urs urs
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024