Închisoare cu suspendare pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanţei a fost judecat în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje
Unul dintre cele mai lungi procese s-a încheiat astăzi cu o decizie, care însă nu e definitivă. Fostul primar din Constanţa, Radu Mazăre, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje.
De Redactia Observator la 10.07.2017, 21:49Unul dintre cele mai lungi procese s-a încheiat astăzi cu o decizie, care însă nu e definitivă. Fostul primar din Constanţa, Radu Mazăre, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje.
Procurorii au susţinut că a vândut peste 100 de hectare de teren unor oameni influenţi.
Şi ar fi prejudiciat, astfel, statul român cu 114 milioane de euro. În acelaşi dosar, deschis în urmă cu nouă ani, fostul finantator al Clubului Dinamo, Cristian Borcea, a fost achitat. Şi el aşteaptă ultimul verdict al judecătorilor.