Antena LIVE

Curs valutar

Suntem în topul europenilor la producţia de lapte, dar pe rafturile magazinelor găsim brânză, caşcaval şi iaurt numai de import

România, frumoasa ţară săracă şi dependentă de import. Inclusiv lactate aducem din străinătate. Ungaria, Polonia ori Germania, sunt doar câteva exemple.

De la 26.08.2020, 22:17
WhatsApp
Vezi și:

De-a lungul anilor, giganţii alimentari internaţionali au înghiţit afacerile producătorilor de lactate din plan local, astfel că producătorii cu un capital 100% românesc pot fi număraţi pe degete.

România are doar câteva fabrici de lapte 100 la sută româneşti. Laboratoare unde se petrece magia: laptele se transformă în brănză. Aici ajung zilnic 20 de mii de litri de lapte. Este pasteurizat iar apoi ia calea altor produse: telemea, iaurt sau smântână.

Lui Mădălin îi revine sarcina de a degresa smântâna. Face asta de trei ani.

Mădălin, angajat: Tocmai am degresat o smantana de 12%. Acum ii facem o preincalzire, dupa care o trecem prin omogenizator si o mutam la vana de pasteurizare.

Andra Mitu, langa vana cu smantana: În această vană de pasteurizare sunt 500 litri de smântână. După ce va fi gata procesul, smantana va merge spre ambalare, iar mai apoi in depozitele frigorifice si este gata de livrare.

În spatele fiecărui borcan de smântână sau sticlă de lapte stă multă muncă. Şi multe probleme. În România sunt în jur de 185 de procesatori de lapte. În top 50 sunt însă cei un un capital străin.

Astfel că brânzeturile sută la sută româneşti sunt preparate de muncitori străini. În această fabrică multi angajaţii sunt din Sri Lanka.

Producătorii locali se plâng că e greu să reziste pe o piaţă dominată de marile firme străine.

Deşi în ţară încă mai există producători de lactate cu un capital 100% românesc,pe rafturile marilor magazine produsele gigantilor alimentari internaţionali ocupă cel mai mult spaţiu.

Spre exemplu, doar in cazul untului am găsit două trei sortimente suta la suta româneşti, restul sunt branduri ale giganţilor internaţionali

România importă lactate din Polonia, Ungaria şi Germania şi exportă în Grecia, Republica Moldova şi Croaţia.

Andra Mitu
cascaval europeni iaurt import magazine
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024