Raportarea victimelor coronavirusului a devenit o problemă reală pentru autorități
Două la Suceava, ba încă patru tot la Suceava. Autoritățile se pierd în cifre atunci când trebuie să raporteze victimele coronavirusului. Șase dintre persoanele anunțate astăzi că au pierdut lupta cu virusul, au murit, de fapt, în urmă cu o lună.
De Oana Iancu la 01.05.2020, 22:45- Șase cazuri anunțate vineri au fost decese survenite în urmă cu aproape o lună.
- Generalul care a condus spitalul din Suceava a oferit o explicație neașteptată.
O explicație cel puțin șocantă a venit din partea generalului Ionel Oprea, cel care a condus echipa militară de la Suceava. Acesta susține că responsabila de înregistrarea deceselor "s-ar fi temut că se interpretează" dacă le declară pe toate.
Decesele erau înregistrate la morga spitalului, dar nu şi în evidenţele unităţii medicale, astfel că așa au apărut neconcordanţele între cifrele prezentate în cele două sisteme de înregistrare.
Astăzi au ajuns la INSP raportări cu decese din prima jumătate a lunii aprilie. Vorbim despre șase astfel de cazuri.
În ceea ce privește numărul total de decese, în ultima săptămână au fost 159 de cazuri noi, cu trei mai multe față de săptămâna precedentă.
În schimb, numărul îmbolnăvirilor a scăzut în această săptămână cu 200 de cazuri confirmate, față de săptămâna anterioară.
Tot o veste bună este că numărul persoanelor vindecate a crescut.