Râul Someş este la un pas să ajungă o mare groapă de gunoi. Eforturile autorităţilor, zadarnice
Nu peste tot, din fericire, însă - în zona localităţii clujene Floreşti - e jale. Gunoaiele stau agăţate în vegetaţia care creşte de capul ei, însă autorităţile se declară neputincioase.
De Redactia Observator la 16.07.2019, 17:13Nu peste tot, din fericire, însă - în zona localităţii clujene Floreşti - e jale. Gunoaiele stau agăţate în vegetaţia care creşte de capul ei, însă autorităţile se declară neputincioase. Edilii locali spun că au cărat camioane de deşeuri, ani la rând. Numai că localnicii aruncă gunoiul tot în râul de lângă casă.
Peste gard, doi bărbaţi au fost surprinşi în timp ce aruncă mobilierul din casă direct în râul Someş, al cincilea râu ca mărime şi debit din România. Am putea spune că se întâmplă asta aproape zilnic, la cum arată malul plin de gunoaie.
Pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri găsim peturi, haine vechi, munţi de moloz şi chiar vase de toaletă. Soluţii există, însă nimeni nu i-a măsuri, spun localnicii.
Localnic: O cameră de luat vedere acolo, alta pe stâlp şi pusă aşa în partea lor. Şi s-ar rezolva problema. Că dau vina unul pe altul, nu am aruncat eu, a aruncat vecinul.
În zonă, există şi plăcuţe care avertizează că aruncarea gunoaielor în apă este sancţionată.
Localnică: Nu le pasă de amendă!
Reporter: De ce fac asta?
Localnică: A păi aşa-s învăţaţi! După mamă, după tată, cum i-a crescut. Soluţia ar fi să pună nişte decantoare dinalea mai mari şi să aruncăm gunoaiele acolo.
Autorităţile spun că toate eforturile de curăţare a malurilor s-au dovedit a fi zadarmice.
Şulea Horia, primar Floreşti: Eu pot să vă spun că în ultimii doi ani am investit sume destul de mari, în condiţiile în care am avut o înţelegere din partea celor de la Hidroelectrica astfel încât pe parcursul zilelor am scos de acolo sute de camioane de deşeuri pe care le-am transportat la rampa de gunoi.
Potrivit legii, amenzile pentru aruncarea deşeurilor pe cursurile de apă variază între 25 şi 30.000 de lei.