Razie de amploare a poliţiştilor din Capitală
A fost razie de amploare de dimineaţă, în intersecţiile mari ale Bucureştiului! Poliţiştii de la Rutieră au pândit şoferii indisciplinaţi.
De Redactia Observator la 16.01.2014, 16:37Iar toţi cei care au trecut pe roşu la semafor, nu au acordat prioritate sau au staţionat neregulamentar şi nu numai, au fost sancţionaţi.
De la inaugurarea noului tronson al Bulevardului Uranus, adică de patru zile, poliţiştii au aplicat peste 200 de sancţiuni.
După zile întregi de primit amenzi, şoferii bucureşteni pare că şi-au regăsit atât bunul simţ, cât şi respectul pentru regulile de circulaţie. E greu de spus, însă, ce se va întâmpla când patrulele de Poliţie îşi vor activitatea în zonă.
Până atunci, însă, şoferii trebuie să ştie că poliţiştii vor fi şi în perioada următoare în aproape fiecare intersecţie mare din Bucureşti.