Reacţia tatălui al cărui fiu a vrut să se sinucidă: "Am crescut un şarpe, nu un copil"
Un mesaj cutremurător, postat pe Facebook, a anunţat o sinucidere. Şi nimeni nu a reuşit să oprească gestul extrem al unui tânăr de 26 de ani. Maşina în care se afla a fost găsită incendiată, lângă Autostrada Soarelui. Tânărul de la volan a supravieţuit, dar e foarte grav rănit.
De Redactia Observator la 21.08.2019, 21:02Un mesaj cutremurător, postat pe Facebook, a anunţat o sinucidere. Şi nimeni nu a reuşit să oprească gestul extrem al unui tânăr de 26 de ani. Maşina în care se afla a fost găsită incendiată, lângă Autostrada Soarelui. Tânărul de la volan a supravieţuit, dar e foarte grav rănit. În ultimul mesaj îşi acuză tatăl că l-a împins în faţa morţii.
Într-un mesaj pe Facebook, tânărul de 26 de ani din Medgidia anunţa că tatăl este de vină pentru gestul său extrem. O acţiune premeditată i-a îngrozit pe cei care se aflau ieri după-amiază la ieşirea din Murfatlar. Sub un pod de pe Autostrada Soarelui se vedea fumul dens.
Gabriel Radu, martor: Ori s-a stropit cu ceva, ori şi-a dat foc în maşină. Ideea este că m-a dus gândul la sinucidere. Lângă un stâlp, undeva la 4 metri de maşină, erau aranjate foarte frumos un portofel, un telefon şi o pereche de ochelari. M-am apropiat de el. A fost ceva greu de imaginat. Era ars complet
"Îmi cer scuze, mamă, pentru ce am făcut, dar nu mai pot. Nu pot să mai rezist", a fost mesajul scris de tânăr pe pagina sa de Facebook.
Constantin Cornea, psiholog: În mod evident este într-o depresie, în mod evident este dezamăgit de societate şi de tatăl lui. Este foarte posibil să vorbim despre o depresie întinsă pe mai mulţi ani de zile
În ultimul mesaj postat, tânărul a vorbit despre certurile dese cu tatăl lui. Omul lucrează în Italia, iar acum era acasă pentru câteva zile.
Tânărul a scris pe Facebook, despre tatăl său, că "niciodată nu m-a apreciat sau să-mi spună nişte vorbe care să mă îndrume. De fiecare dată numai critici şi înjurături".
Pe internet, zeci de prieteni i-au trimis mesaje prin care au încercat să-l oprească. Şi tatăl lui a reacţionat tot pe Facebook.
Mesajul transmis de acesta a fost următorul: "Cu acordul și permisiunea voastră, acest "nenorocit" de tată azi a înțeles că timp de 26 de ani a crescut un șarpe, nu un copil".
Starea tânărului este acum extrem de gravă. Are arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Poliţia a anunţat că a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar tatăl va fi audiat. Până acum, bărbatul nu a putut fi contactat pentru explicaţii privind gestul extrem al fiului său.