O femeie a fost readusă din morţi de medici!
O femeie din Timişoara a fost readusă din morţi de medici după ce inima ei încetase să mai bată. Pacienta a plonjat cu maşina în râul Bega, iar pompierii au scos-o din apă mai mult moartă decât vie.
De Redactia Observator la 16.01.2014, 16:29- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Prietenul ei a reuşit să se salveze singur şi a chemat ajutoare.
Minutele s-au scurs infernal de greu, pe malul râului Bega. Medicii au dus o luptă contracronometru s-o salveze pe femeia de 33 de ani aflată în stop cardiorespirator.
Dar pericolul încă nu a trecut. Acum, medici de la Terapie Intensivă se luptă în continuare să o ţină în viaţă.
După ce, aseară, într-o curbă nu a mai stăpânit maşina şi a ajuns în râul Bega. Pe un pod, femeia a virat dreapta dar cu roţile laterale a agăţat bordura.
S-a speriat iar când a revenit cu roţile pe carosabil, în loc să frâneze a accelerat mai tare, a tras de volan dreapta şi într-o secundă a ieşit pe iarbă. Printre copaci maşina s-a dus glonţ până în apă. Un tânăr a văzut totul. El a fost şi cel care a sunat la 112.
Prietenul femeii, aflat în dreapta, a reuşit să iasă singur din maşină şi să ceară ajutor. Pompierii ajunşi la fată locului, ca să o poată elibera, au tras maşina din apă cu frânghii.