Record de turiști la Castelul Corvinilor. Aproape opt mii de oameni i-au călcat pragul în luna dragostei
Castelul Corvinilor este în reabilitări de doi ani încoace. Chiar şi aşa, a înregistrat un record, chiar şi în pandemie. Aproape opt mii de turişti au vizitat edificiul medieval luna trecută. Adică cei mai mulţi de până acum. Castelul Corvinilor este cel mai important obiectiv turistic din Hunedoara, iar oamenii vin să îl viziteze şi în minivacanţe, dar şi în weekenduri petrecute le schi.
De Redactia Observator la 03.03.2021, 17:32- Chiar dacă este în reabilitări, Castelul Corvinilor este extrem de popular printre turiști
- Aproape opt mii de oameni i-au trecut pragul în luna februarie
Castelul Corvinilor a rămas unul dintre cele mai importante obiective turistice din vestul ţării. Curioşi să îi afle povestea, aproape opt mii de oameni i-au călcat pragul în luna iubirii. Asta înseamnă cu 1.200 de turişti mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
''Am auzit de mult timp despre acest Castel. Pot să spun că este fascinant, când văd câte au trăit oamenii înainte de noi, chiar este uimitor.''
''Arată bine! Eu sunt din Statele Unite, ea este din Irlanda. În Statele Unite nu există castele aşa frumoase precum acesta. Ce spui despre Irlanda? Cred că România are unele dintre cele mai frumoase castele!''
Totuşi, majoritatea turiştilor sunt români.
''Este pentru prima dată când venim să-l vizităm. Suntem din Bucureşti, am venit până la Mănăstirea Prislop şi am zis să venim să vedem şi castelul. Să vedem splendoarea, măreţia.''
Dan Bobouțanu, primar Hunedora: Cu un bilet poţi vizita 3 obiective turistice şi să ştiţi că mă gândeam că nu e lipsit de importanță nici atractivitatea reabilitării castelului pe fonduri europene, foarte mulţi turişti merg şi fac fotografii în zona schelelor, în zona unde lucrează muncitorii.
Reabilitare cu ajutorul fondurilor europene
Lucrările durează deja de doi ani, iar valoarea lor se ridică la 5 milioane de euro. Printre cei care au vizitat castelul s-a numărat recent şi ambasadorul Israelului, David Saranga.
''Bine aţi venit la noi, am primit veşti de la iscoadele noastre că tocmai din Regatul Israelului o să vină oaspeţi de seamă. Domniile voastre sunteţi au ba? Eu sunt. Dacă aşa este, sunteţi prieten bun şi cu drag vă invit în casa noastră, poftiţi. Vă mulţumesc mult! Să vă simţiţi ca acasă. De mult am vrut să fiu aici. Mulţumesc.''
Prezenţa turiştilor de acum îi face şi pe cei care administrează castelul să privească mai optimist lunile care vor urma.
Sorin Tincu, director Muzeu Castelul Corvinilor: Românii încep să își redescopere țara. Faptul că muzeul este deschis pentru vizitare, a fost promovat atât de către administrația locală a municipiului Hunedunedoara, cât şi de noi, dar mai ales de presă, toţi aceşti factori au contribuit la creşterea vizibilităţii castelului.
Până acum, recordul absolut de vizitări îl deţine anul 2019. Atunci, peste 400 de mii de oameni au ajuns la Castelul Corvinilor.