Redeschiderea drumului ce traversează Parcul Naţional Ceahlău, motiv de bucurie pentru iubitorii de peisaje spectaculoase
Românii care vor să se bucure de aer curat şi de relaxare în mijlocul naturii, în inima Ceahlăului, au acum la dispoziţie un nou traseu. Turiştii pot ajunge în staţiunea Durău traversând tot Parcul Naţional. Peisajul încântător nu este singurul beneficiu al rutei: cei care aleg această variantă ajung mult mai repede în staţiune.
De Redactia Observator la 27.05.2021, 16:55Sute de turişti au profitat de redeschiderea drumului care traversează Parcul Naţional Ceahlău. Cu maşina sau pe biciclete oamenii au profitat de vremea bună şi s-au bucurat de peisajele spectaculoase.
''Mă gândesc că e superb tare. Frumos. Aş vrea să fie o călătorie frumoasă.''
''Am iesit la plimbare, e ziua asta frumoasa şi s-a deschis drumul ăsta, e spectaculos, mi se pare. E ca-n palmă, priveliştea e excelentă.''
Drumul are o lungime de 20 de kilometri şi reuşeşte să scurteze distanţa de la Izvorul Muntelui la Durău cu aproximativ 40 de minute faţă de cealaltă alternativă.
Adrian Niţă, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Neamţ: Putem să anunţăm redeschiderea Axialului, acest drum foarte important pentru turismul nemţean şi pentru zona montantă din judeţul Neamţ.
Ce sfaturi le dau specialiştii
În Parcul Naţional Ceahlău şi la capătul traseului, în Durău, drumeţii sunt sfătuiţi să aleagă traseele cele mai potrivite în funcţie de vreme, echipament şi condiţie fizică.
Constantin Ciucanel, ranger parc: Din staţiunea Durău sunt două trasee. Banda roşie, pe la Cabana Fântânele, vârful Toaca şi cabana Dochie, iar al doilea traseu este Crucea Roşie, deschis numai până la cascada Duruitoarea.
Traseul către staţiune a fost reasfaltat în vara anului trecut, după mulţi ani în care accesul era aproape imposibil fără o maşină de teren.