Antena LIVE

Curs valutar

Regulile nu sunt făcute pentru toţi. Trenuri aglomerate chiar și pe timp de pandemie

Regulile nu sunt făcute pentru toţi. O arată reporterul Observator, care a mers cu trenul de la Craiova la Bucureşti. Oamenii uită de mască sau o poartă sub nas, iar dezinfectantul la toaleta din vagoane lipseşte cu desăvârşire. Şi asta în condiţiile în care Craiova are o rată de infectare de 4,24 la mie.

De la 30.10.2020, 23:29

Călătoria începe cu o întârziere. Jumătate de oră, oficial. Dincolo de geamul ghișeului, masca este opțională. Angajatele CFR trag accesoriul peste nas doar când sesizează că sunt filmate.

La toaletă, un călător enervat de întârziere începe un scandal. Refuză să plătească a doua oară o taxă de doi lei pentru a folosi baia. Nici angajata de aici nu poartă mască.

Trenul este plin, nici vorbă de distanţare fizică. Majoritatea oamenilor respectă regulile, dar sunt şi destule excepții. La toaleta trenului nu există dezinfectant.

În stația Caracal, singurii care poarta mască pe peron sunt călătorii. Asta deși, dintre toate localităţile din Olt, orașul este cel mai afectat de pandemie - rata îmbolnăvirilor de aici a depăşit, încă din 16 octombrie, trei cazuri confirmate la mia de locuitori.

În timp ce pe site, CFR recomandă păstrarea distanței, sunt vândute toate biletele. Regula de distanţare socială "un loc liber, un loc ocupat", introdusă în starea de urgenţă, nu se mai aplică pe trenurile CFR Călători. Aproape niciunul dintre locurile din vagon nu mai este liber. 

Patru ore a făcut trenul de la Craiova la Bucureşti. La final, călătorii s-au îmbulzit spre ieşire.

Până la ora difuzării acestui material, CFR nu a comentat modul în care decurge o călătorie pe timp de pandemie.

Cristina Oprea

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare. ...

coronavirus masca dezinfectant tren olt
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024