Revoltă într-o comună din Olt. În plin focar de pestă, oamenii refuză să sacrifice porcii
E revoltă într-o comună din Olt, lovită de pestă porcină. Peste o sută de oameni fac de trei zile zid în faţa inspectorilor veterinari, ca să-şi apere porcii. Sătenii acuză autorităţile că au stat cu mâinile în sân, de când epidemia a ajuns în localitate.
De Redactia Observator la 29.11.2018, 21:16- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
E revoltă într-o comună din Olt, lovită de pestă porcină. Peste o sută de oameni fac de trei zile zid în faţa inspectorilor veterinari, ca să-şi apere porcii. Sătenii acuză autorităţile că au stat cu mâinile în sân, de când epidemia a ajuns în localitate. Inspectorii au sosit astăzi cu jandarmii şi poliţia în comună, ca să-i convingă pe săteni că niciun porc nu trebuie să mai apuce Crăciunul.
E a treia zi de revoltă în Rusăneşti, prima localitate din Olt unde au fost descoperite focare de pestă porcină. Când inspectorii veterinari şi jandarmii au fost trimişi pe uliţe, oamenii au încuiat porţile, ca să-şi apere porcii.
Omul își crește pentru curtea lui, pentru sărăcia lui, pentru copii lui! Acum să stăm cu frica că vine peste noi, avem diabet, avem tensiune, ca vine și ne ia porcul!
Sătenii acuză autorităţile că au ştiut că focarul de pestă a ajuns, din Teleorman, la graniţa judeţului Olt, foarte aproape de comuna lor, şi nu au făcut nimic.
Aşa că astăzi s-au adunat la Căminul Cultural ca să le spună autorităţilor în faţă că nu vor să-şi taie porcii.
Sunt trei focare confirmate, de la DSV s-a luat hotărârea să ucidă porcii. Și eu am 140 pe care mi i-au luat, ce să facem? - Alexandru Chirea, primarul comunei Rusăneşti
Primarul din Rusăneşti e printre puţinii locuitori ai comunei care au permis inspectorilor veterinari să le omoare porcii.
Nici promisiunea că vor fi despăgubiţi pentru animalele sacrificate nu i-a convins pe oameni că ordinul prefectului trebuie aplicat.
Oltul este al 18-lea judeţ pe harta epidemiei de pestă porcină. Sunt peste o mie o sută de focare în toată ţara şi puţine semne că autorităţile ţin sub control boala.