România se pregătește pentru cutremurul cel mare. Aplicaţie pentru voluntari și salvatori
Nu există român trecut de 43 de ani care să nu-şi amintească unde şi cum a trăit cutremurul din 1977. Un nou seism la fel de puternic ar fi într-adevăr un test de foc, pentru autorităţi.
De Redactia Observator la 04.03.2020, 12:11- Acţiunile rapide şi precise fac diferenţa dintre viaţă şi moarte.
- Voluntarii pot participa încă de pe acum la simulări.
Nu există român trecut de 43 de ani care să nu-şi amintească unde şi cum a trăit cutremurul din 1977. Un nou seism la fel de puternic ar fi într-adevăr un test de foc, pentru autorităţi. Pentru că orice ajutor contează, în condiţiile în care infrastructura Capitalei nu este pregătită pentru astfel de situaţii, s-au gândit să instruiască voluntari încă de acum.
Pentru asta a fost creată o aplicaţie cu ajutorul căreia oricine se poate înscrie într-un program de voluntariat. Pentru a se obişnui cu misiunile de salvare, voluntarii vor putea însoţi încă de pe acum pompierii în misiuni.
În cazul unui cutremur, acţiunile rapide şi precise fac diferenţa dintre viaţă şi moarte. Iar orice mână de ajutor contează. Sunt principiile după care s-au ghidat autorităţile când au pus la punct o aplicaţie care strânge laolaltă salvatori şi voluntari.
Raed Arafat: Scopul nostru a fost, inca de acum patru ani, sa intram in colaborare cu societatea civila in mod oficial si sa stim pe ce putem sa ne bazam. Adica, vrem sa evitam sa vina voluntarul in ziua catastrofei si sa zica hei, eu sunt voluntar si am venit sa va ajut, iar noi sa nu stim ce poate sa faca.
Prin intermediul aplicaţiei, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă vrea să creeze o bază de date cu toţi volunatrii care vor să ajute echipele de intervenţie, în caz de cutremur devastator.
În acest fel, ei pot participa încă de pe acum la simulări. Specialiştii susţin că un cutremur puternic poate lovi oricând România.
Raed Arafat: Daca riscul exista, eliminarea impactului la 0 este aproape imposibil. Asa ca trebuie sa te pregatesti sa raspunzi la efectele unui cutremur. Sa intaresti modalitatea prin care impactul riscului sa scada. Deci, sa reduci riscul. Cum il reduci? Consolidand cladirile. Asta este primul pas care trebuie facut.
Trebuie făcut, dar se lasă aşteptat.... Consolidarea clădirilor vulnerabile în timp util este o utopie. O spune un specialist care, de ani întregi, studiază, cărămidă cu cărămidă, punctele slabe ale României
Bogdan Suditu, profesor Facultatea de Geografie UB: Oameni buni, seismul va veni. Seismul poate să faca prapad. În cladirile pe care noi le-am analizat traiesc 8000 de oameni. Deci in cazul unui cutremur major, cei 8000 de oameni nu mai... sunt.
Nu cutremurul ne va ucide, ci indolența. Pentru că de decenii întregi, se construiește haotic, se închid ochii în fața pericolului, se lipesc buline roșii pe clădirile neconsolidate, ca și cum asta le-ar salva viețile celor care locuiesc înăuntru.
Tocmai de aceea este esenţial ca oamenii să ştie măcar cum să reacţioneze.
Raed Arafat: Pot sa devina victime sau sa se salveze. Te panichezi, iesi pe usa si te prinde cutremurul pe casa scarilor, devii victima. Daca stii cum sa te protejezi, exista sansa sa te salvezi. Inveti cum sa ajuti pe altii, devii salvator.
Pe lângă aplicaţia pentru voluntari, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă vrea să cumpere cu fonduri europene şi macarale sau buldozere, pentru intervenţia la dezastre.