România reclamă la Comisia Europeană prezenţa dublului standard la alimente
Suc de portocale doar cu urme de portocală, mai puţin peşte în batoanele cu peşte sau ciocolată în care alunele sunt mai puţine decât în aceleaşi produse vândute occidentalilor. Asta arată un studiu ANPC privind dublul standard. Autorităţile de la noi au verificat etichetele unor produse.
De Redactia Observator la 17.09.2019, 20:36Suc de portocale doar cu urme de portocală, mai puţin peşte în batoanele cu peşte sau ciocolată în care alunele sunt mai puţine decât în aceleaşi produse vândute occidentalilor. Asta arată un studiu ANPC privind dublul standard. Autorităţile de la noi au verificat etichetele unor produse de la firme cunoscute. Au găsit reţete diferite pentru alimentele vândute românilor faţă de cele care ajung în Vestul Europei. Oficialii români au anunţat că vor reclama situaţia Comisiei Europene.
Inspectorii ANPC au verificat etichetele a 79 de alimente şi băuturi care se vând sub aceeaşi denumire şi la noi şi în alte state membre UE. Au descoperit că aproape un sfert dintre produsele găsite la raft în România aveau fie ingrediente lipsă, fie ingrediente cu o concentraţie mai scăzută faţă de cele din Vest.
Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: Este mai mult decât evident că cele două pieţe nu sunt abordate unitar. Mesajul pe care vrem să îl transmitem este că vom depune diligenţe atât la nivel european, cât şi la nivel naţional să combatem acest dublu tip de abordare
Analizele au arătat că aceeaşi marcă de oranjadă conţinea 3 la sută concentrat de portocale în România, faţă de 22 la sută concentrat de portocale în Germania. Diferenţe s-au găsit şi la ciocolata cu alune.
Dacă în România procentul de alune era de 17 la sută, în Franţa acesta era de 22 la sută. Şi batoanele din file de peşte conţin mai puţin peşte în produsele vândute la noi în ţară. Acelaşi preparat avea 58 la sută carne în magazinele noastre, faţă de 65% în Germania.
Oamenii sunt de părere că "nu ni se pare normal ca noi să fim defavorizaţi şi să mâncăm altceva, dar la preţ poate la fel sau mai mare decât în afară. Vrem şi noi să mâncăm o mâncare sănătoasă, să avem o viaţă sănătoasă implicit, ca şi cei din afară".
Studiul a evidenţiat şi prezenţa în cantităţi mai mari a substanţelor dăunătoare pentru sănătate. Budinca de ciocolată are, în ţara noastră, de două ori mai multe grăsimi decât în acelaşi produs vândut în Germania. Dublă e şi cantitatea de acizi graşi saturaţi care, în cantităţi mari, pot provoca boli ale inimii.
Paul Anghel, directorul Direcţiei de Control ANPC: Avem discuţii la nivelul patronatelor Romalimenta, Rompan, APRIL, patronatul laptelui din România în aşa fel încât produsele care se vor comercializa în România să respecte aceeaşi reţetă cu cele din ţările vest-europene
Reprezentanţii patronatelor spun, însă, că un produs cu reţetă diferită nu este acelaşi lucru cu un produs neconform.
Dorin Cojocaru, director APRIL: În momentul în care modifici conţinutul şi nu îl treci pe etichetă, este fraudă alimentară
Dorin Cojocaru, director APRIL: Dacă este trecut pe etichetă şi informează corect consumatorul, nu pot să spun că ar fi calitate duală
Cu alte cuvinte, producătorul nu a ascuns că are reţete diferite în funcţie de ţară. Însă această practică nu este acceptată de către oficialii europeni.
Studiul ANPC va fi trimis către Comisia Europeană. Un set de legi care ar permite amendarea cu până la 4 la sută din cifra anuală de afaceri a producătorilor care folosesc dublul standard este discutat de Parlamentul European.