România, ultima frontieră pentru refugiați
Poliţiştii de frontieră veghează zi şi noapte malurile Dunării şi graniţa pentru a prinde migranţii care încearcă să intre ilegal în România. De la începutul anului până acum peste o mie de oameni au fost prinşi.
De Redactia Observator la 02.09.2015, 19:48Poliţiştii de frontieră veghează zi şi noapte malurile Dunării şi graniţa pentru a prinde migranţii care încearcă să intre ilegal în România. De la începutul anului până acum peste o mie de oameni au fost prinşi. Acum însă, cu valul uriaş de refugiaţi care se îndreaptă către Europa, atenţia autorităţilor e şi mai sporită. La fel şi măsurile de apărare a frontierelor României.
Traseul celor care vor să intre fraudulos in România incepe pe malul celălalt al Dunării, la vecinii bulgari. Cei mai mulţi vin din Siria, Irak sau Pakistan. Intră în ţară aduşi de călăuze.
România se confruntă cu un nou fenomen. Mici ambarcaţiuni pline cu refugiaţi tranzitează ţara noastră în drum spre Europa de Vest.
Traficul cu imigranţi a fost limitat, nu şi oprit. La nivel naţional fenomenul e în creştere. De la începutul anului şi până acum, mai bine de o mie de persoane au forţat graniţa şi au încercat să intre ilegal.