Românii au ieşit din nou în stradă. Mii de oameni au protestat în mai multe orașe
Românii au ieşt cu miile în marile oraşe din ţară şi au continuat să ceară demisia Guvernului. Numai în Cluj-Napoca şi Sibiu au protestat peste 10.000 de oameni. La Ploieşti, cei care au continuat manifestaţia aseară au avut o surpriză la finalul marşului obişnuit.
De Redactia Observator la 07.02.2017, 07:43- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Românii au ieşt cu miile în marile oraşe din ţară şi au continuat să ceară demisia Guvernului. Numai în Cluj-Napoca şi Sibiu au protestat peste 10.000 de oameni. La Ploieşti, cei care au continuat manifestaţia aseară au avut o surpriză la finalul marşului obişnuit.
În faţa sediului Partidului Social Democrat i-au întâlnit pe susţinătorii Guvernului Grindeanu. Jandarmii au avut grijă ca spiritele să nu se încingă.
Mai puţini, dar la fel de hotărâţi, zeci de mii de români din toată ţara şi-au strigat nemulţumirile în stradă.
În Ploieşti pentru prima oară de la începutul protestelor, cele două tabere rivale s-au întâlnit. Alaiul care s-a împotrivit Ordonanţei 13 a fost întâmpinat în faţa sediului PSD de un grup de tineri susţinători ai Guvernului ce au afişat mesajul "Români suntem toţi!"
Mai mulţi jandarmi au avut grijă să evite incidente!
Clujenii au mers aseară la biserică pentru a se ruga pentru binele ţării. Unii nu şi-au putut stăpâni emoţiile.
Ca şi în serile precedente, protestatarii au cerut demisia Guvernului.
Protestele vor continua, spun manifestanţii, până când cerinţele lor vor fi îndeplinite.