EXCLUSIV. Amnistia fiscală va fi prelungită până pe 20 decembrie
Veşti bune pentru cei cu datorii la stat. Ministerul Finanţelor a prelungit termenul amnistiei fiscale până pe 20 decembrie, după ce s-au primit peste 100.000 de cereri, atât de la persoane fizice, cât şi de la firme. ANAF trebuie să soluționeze dosarele până pe 31 ianuarie.
Ministerul Finanţelor a prelungit până pe 20 decembrie termenul limită până la care persoanele fizice şi firmele îşi pot plăti datoriile pentru a beneficia de amnistia fiscală. Decizia a fost luată, după ce sindicaliştii au avertizat că termenul iniţial, 25 noiembrie, este nerealist.
"Termenul de 25 noiembrie 2024 stabilit pentru depunerea şi procesarea cererilor de amnistie fiscală depuse de contribuabilii persoane fizice şi juridice conform OUG nr. 107/2024 se dovedeşte a fi total nerealist şi imposibil de respectat în condiţiile de muncă actuale şi cu personalul alocat în prezent acestei activităţi. (...) Solicităm public, Ministerului Finanţelor şi Guvernului, atât în numele colegilor care lucrează la foc continuu, cât şi a contribuabililor în sprijinul cărora a fost gândită această măsură, prelungirea cu minim o lună a termenului de procesare a acestor cereri, altfel amnistia fiscală va rămâne doar o măsură pe hârtie, fără rezultatul aşteptat (colectarea veniturilor la bugetul statului) iar singurii vinovaţi pentru neaplicarea ei vor fi, ca de obicei, funcţionarii publici şi nu decidenţii politici", se menţionează într-un comunicat semnat de preşedintele SindFISC, Vasile Marica.
În România sunt un milion de datornici
Până în acest moment, 100.000 de români au făcut solicitări pentru a beneficia de amnistia fiscală, însă în România sunt un milion de datornici. Vorbim despre persoane fizice şi firme. În cazul persoanelor fizice, dacă îşi plătesc datoriile la timp şi au o datorie mai mică de 5.000 de lei, primesc o reducere de 50% şi scapă de penalităţi şi dobânzi.
- Veşti bune pentru datornicii la stat. Cum pot scăpa românii de plata a 50% din sumă
- ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală. Angajaţii nu mai fac faţă: se ia în calcul extinderea...
- Mii de copii din Focşani fac lecţiile în frig. În 15 şcoli, licee şi grădiniţe nu există încălzire din...
În cazul unei datorii mai mari, primesc o reducere de 25% şi scapă de penalităţi şi dobânzi. În cazul firmelor, se şterg doar penalităţile şi dobânzile acumulate până la data de 31 august dacă îşi plătesc datoriile pânâ pe 20 decembrie.
Ministerul Finanţelor vizează să strângă cu amnistia fiscală circa 9 miliarde de lei şi estimează că va acorda bonificaţii la impozit de circa 1,1 miliarde lei anul următor firmelor (impozit pe profit şi micro) corecte, care, faţă de datornici, nu au vreun beneficiu de pe urma amnistiei.
Astfel, din totalul datoriilor de 71,8 miliarde lei care ar fi putut intra în amnistie într-un scenariu maximal (sunt incluse şi datorii cu perspective slabe de recuperare), cele 9 miliarde lei reprezintă 12,5%, iar cei peste 100.000 de contribuabili care au solicitat deja să beneficieze de amnistie reprezintă peste 8,5% din total datornici. Datoria medie pe firmă este de 98.790 lei, iar cea pe persoană fizică de 46.192 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰