Antena LIVE

Curs valutar

Românii sunt tot mai pretenţioşi atunci când vine vorba despre brânza pe care o consumă!

Românii sunt tot mai pretenţioşi atunci când vine vorba despre brânza pe care o consumă. O spun statisticile, care au arătat că numai în patru luni am importat peste 13.700.000 de kilograme de brânză din Franţa, Grecia, Italia sau Spania.

De la 13.08.2018, 21:06
WhatsApp
Vezi și:

Românii sunt tot mai pretenţioşi atunci când vine vorba despre brânza pe care o consumă. O spun statisticile, care au arătat că numai în patru luni am importat peste 13.700.000 de kilograme de brânză din Franţa, Grecia, Italia sau Spania.

Gustul fin îi impresionează şi pe cei mai pretenţioşi, însă o astfel de brânză poate să fie şi de trei ori mai scumpă decât cea românească.

Sărată şi cremoasă, brânza feta nu e folosită doar în salată. E un deliciu culinar atunci când este combinată şi cu fructele de mare. În cazul nostru, creveţi la cuptor stinşi cu vin alb.

Lucian Horotan, maestru bucătar: "Sosul de roşii şi cu legumele, cu creveţii şi brânză dă o aromă deosebită faţă de alte feluri de a găti creveţi."

Tot de la greci am prins şi gustul brânzei halloumi. 

După ce a fost condimentată cu sare, piper şi oregano, brânza halloumi se pune pe grătar. Se poate servi cu fructe, în burger sau în omletă.

Românii au devenit mai pretenţioşi când vine vorba despre brânzeturi. Deşi avem şi noi Telemeaua de Ibăneşti, ne plac şi deliciile importante. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că aducem brânzeturi din Austria, Grecia, Germania şi Franţa.

Şi că, numai în primele cinci luni ale anului, am importat aproape 13.200 de tone de brânză proaspătă şi peste 400 de mii de kilograme de brânză cu mucegai. Într-un restaurant franţuzesc, bucătarii ne invită să degustăm brânzeturi lângă un pahar de vin. 

Cele mai bine vândute brânzeturi franţuzeşti, la noi în ţară, pot costa şi câteva zeci de lei suta de grame.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024