Antena LIVE

Curs valutar

Românii vor cumpăra în viitor doar pâine ambalată. Explicațille oficialilor de la Protecţia Consumatorului

Până la finalul anului am putea să spunem adio pâinii care nu este ambalată. Agenţia pentru Protecţia Consumatorului o să oblige toate magazinele să ţină produsele de panificaţie în pungi de plastic sau hârtie. Şefii de la ANPC spun că aşa se va reduce răspândirea virusului.

De la 28.10.2020, 20:03
WhatsApp
Vezi și:

Aşa ar putea să arate peste câteva luni pâinea din magazine. Agenţia pentru Protecţia Consumatorului vrea ca produsele de panificaţie să fie ambalate, iar clienţii să nu mai pună mâna pe produse.

Eduardt Cozminschi, președinte Agenția pentru Protecția Consumatorului: Unii consumatori vor ei să verifice dacă pâinea este proaspătă, dacă este caldă, crocantă nu întotdeauna pâinea pe care pun mâna este cea pe care o achiziționează. Au fost astfel de reclamații și sunt chiar și dinaintea pandemiei.

Patronii magazinelor vor fi obligaţi să ambaleze pâinea şi să aleagă un angajat care să-i servească pe clienţi, căci produsele nu vor mai fi la îndemâna oricui. 

Unii producători trimit supermarketurilor pâinea deja ambalată şi spun ei, aceasta a fost cartea câştigătoare în timpul pandemiei.  

Radu Nita, manager fabrică de panificație: Consumul de produse ambalate în zona de panificație a crescut pe piață cu 20-25%. Este o creștere care vine automat din zona în care cumpărătorii au renunțat la pâine proaspătă, pâine expusă în recipiente, lăzi. Lumea a devenit din ce în ce mai atentă la ce cumpără și din punct de vedere al ambalajului: produsele să fie nu fie contaminate, să nu fie atinse. ​

Şi angajaţii care vor da pâinea clienţilor vor trebui să se protejeze

Adrian Marinescu, medic infecţionist: Deşi el va avea mănuşi, acele mănuşi pot fi contaminate, asta înseamnă că trebuie să existe o igienă riguroasă a mâinilor. Mănuşile le vor schimba destul de des. În momentul în care face o pauză şi revine va schimba mănuşile. Riscul ăsta oricum era şi pentru alte microorganisme, nu doar pentru SARS-COV-2.

Modificările făcute de Protecţia Consumatorului vin după ce cercetătorii de la Universitatea Bucureşti au descoperit că SARS-COV-2 rezistă chiar şi trei ore pe pâine. ANPC o să trimită lista de schimbări, dar aşteaptă aviz de la Uniunea Europeană.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coronavirus protectia consumatorului
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024