Salvatorii montani din Piatra Craiului, exerciţiu pe munte
Sunt de ani buni împreună şi formează o echipă de profesionişti, bine antrenată, care intervine în orice situaţie ca să salveze vieţi. Şi chiar asta fac.
De Redactia Observator la 30.07.2020, 17:22- Exerciţiu montan în Piatra Craiului.
- Constant este solicitat sprijinul salvatorilor montani de la Zărneşti.
Sunt salvatorii montani din Piatra Craiului, cel mai spectaculos dar şi periculos masiv din Carpaţi. Am vrut să vă arătăm şi cum decurge o misiune de salvare aşa că echipa noastră i-a urmat pas cu pas într-o intervenţie pe munte.
Un apel la 112 anunţă că un bărbat a rămas blocat într-o zonă abruptă din Prăpăstiile Zărneştilor. Este solicitat sprijinul salvatorilor montani de la Zărneşti.
Înainte să plece în misiune, echipa îşi verifică temeinic echipamentul, pentru că nu există loc de greşeli.
Verifică fiecare chingă, cordelină, targa şi sistemele de prindere. Abia apoi salvamontiştii încep urcuşul spre creastă. Şi în scurt timp ajung la vicitmă.
Bărbatul nu se poate deplasa singur, aşa că, după ce se asigura că nu are şi alte răni, salvatorii sunt nevoiţi să monteze targa ca să-l coboare de pe munte
Din fericire, a fost doar un exerciţiu, dar salvatorii montani se întâlnesc deseori cu astfel de siutaţii.
Ciprian Lulu - salvamont: Am avut foarte multe cazuri in zona respectiva si din cauza asta noi tot timpul alegem zonele expuse tot mia mult pentru a avea incredere in noi pentru evacuarea si salvarea accidentatului in orice condtiti pentru ca este foarte important.
Nicolae Spârchez: In general multi vin cu adidasi. Adidasul e bun pe drum. Pe stanca vine ploia, te prinde ploia, gheata tine glezna, nu aluneca.
Salvamontiştii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe munte fără echipament de preotecţie adecvat. Mai ales în zona Pietrei Craiului, unul dintre cei mai periculoşi masivi din munţii Carapaţi.