Şaorma ajunge la Academia Română. Cum se scrie corect, noua dilemă
Şaorma, unul dintre cele mai căutate preparate în meniu, e căutat degeaba şi în DEX. Cuvântul nu există. Tocmai de aceea, patronul unui restaurant lansează provocarea pentru membrii Academiei Române: introducerea termenului în dicţionar şi explicarea lui.
De Redactia Observator la 05.11.2019, 21:35Şaorma, unul dintre cele mai căutate preparate în meniu, e căutat degeaba şi în DEX. Cuvântul nu există. Tocmai de aceea, patronul unui restaurant lansează provocarea pentru membrii Academiei Române: introducerea termenului în dicţionar şi explicarea lui. Iniţiativa sa e susţinută deja de mii de români. Marea dilemă e însă alta: cum se scrie.
Dezbaterea privind scrierea corectă a cuvântului împrumutat din limba turcă "şaorma" a fost lansată de patronul unui restaurant din Iaşi. El a vrut să-şi scrie corect meniul, dar când a consultat Dicţionarul Explicativ al Limbii Române a avut o surpriză: cuvântul nu există. Aşa că vrea să sesizeze Academia Română pentru a introduce cuvântul în dex.
Iniţiatorii acestui demers au făcut şi un sondaj online unde oamenii sunt întrebaţi cum ar trebui să se scrie, cu "ş" sau "sh". Cei mai mulţi, peste 80%, consideră că cea din urmă variantă este corectă.
Florin Mare Consultant Branding Boomerang: Pentru a merge mai departe, ne-am gândit să cerem părerea publicului care consumă. Noi ne vom supune deciziei Academiei către care vom înainta o documentaţie cu rezultatele acestei petiţii şi cu părerile lingviştilor.
Părerile lingviştilor nu coincid cu cele ale internauţilor. Aşadar, să ne întoarcem totuşi la firul ierbii ca să înţelegem de ce.
Ana Iorga, doctor în Lingvistică: Cred că tendinţa ar fi spre o grafie românească, şaorma sau şaormă. Ne gândim că în DOOM, la pizza, avem şi varianta piţă. Dacă ne gândim la alte cuvinte care s-au adaptat chiar din turcă, acesta ar fi modelul. Avem kebap, e în DOOM forma chebap, cu che.
Oricare va fi decizia academicienilor, cert este că preparatul este unul dintre preferatele românilor. Şi nu azi, de ieri. Ci de aproape două decenii. Date recente arată că românii consumă zilnic 30 de mii de şaorme.