Sărituri cu paraşuta în tandem, de la trei mii de metri, în Târgu-Mureş
Senzaţii tari la Târgu-Mureş. Cei care iubesc andrenalina pot să sară cu paraşuta, în tandem, de la peste 3000 de metri altitudine. Doritorii nu au întârziat să apară. Ei spun că trăirile sunt unice şi că ar repeta oricând experienţa.
De Redactia Observator la 15.10.2019, 17:28Senzaţii tari la Târgu-Mureş. Cei care iubesc andrenalina pot să sară cu paraşuta, în tandem, de la peste 3000 de metri altitudine. Doritorii nu au întârziat să apară. Ei spun că trăirile sunt unice şi că ar repeta oricând experienţa.
Kati are 46 de ani şi este economist. Îi plac provocările şi aşteaptă încă de anul trecut să sară cu paraşuta.
Kati Sido: A fost perfect, fain, super. Numai in superlativ pot să vorbesc. Până când am ajuns sus, până nu s-a deschis usa avionului am fost foarte lejera dupa aia asa repede se intampla totul incat nu ai timp să ai emotii. Ca stai in usa avionului si paf, esti aruncat afara!
Harold e marinar şi iubitor de sporturi extreme. A profitat că este în concediu ca să-şi împlinească un vis.
Harold Mera: A fost destul de palpitant în momentul în care am văzut că băieţii au deschis uşa şi a sărit prima persoană, efectiv a dispărut ca din puşcă.
Un pic de curaj şi un strop de nebunie sunt suficiente pentru un salt reuşit. Pregătirea începe la sol.
Un salt în tandem, împreună cu un instructor durează câteva minute. Căderea liberă, până la deschiderea paraşutei ţine mai puţin de un minut, iar plutirea efectivă, până la aterizare durează cam cinci minute.
Gabriel Pop, instructor: Momentul culminant să zic e în uşa avionului, când se deschide ușa și văd înălțimea de acolo de sus. Unii doresc foarte tare să le facem viraje, asa simt adrenalină, alții vor doar să plutească ușor, să vadă orașul.
Un astfel de salt costă 200 de euro. Săriturile sunt organizate de sportivii de la Aeroclubul Târgu-Mureş.