Satul din Caraș-Severin ce poate fi considerat ”Maldive de România”
Maldive, Thailanda, Bali. Destinaţii care par doar un vis în anul pandemiei, dar care-s mai aproape de noi ca niciodată. Mai mulţi tineri, călători de meserie, au găsit asemănări izbitoare între locuri de la noi şi paradisuri exotice din lume.
De Alexandra Popescu la 21.06.2020, 01:38- Cazarea costă 300 de lei la căsuțele din Caraș.
- La Tuzla e reconstituit un loc din Bali.
Un sat din Caraş concurează pentru titlul de Maldive de România. Greu de crezut pentru mulţi. În căsuţele de pe apă, unde o noapte de cazare costă 300 de lei, mulţi se simt ca-n insule exotice.
”Chiar i-am zis prietenului meu că o să ajungem în Bora Bora în 30 de minute. Este prima dată când venim aici. Am căutat pe Internet un loc drăguţ, mai special, şi am găsit!”, spune o turistă.
Stana Liubimirescu, administrator complex: Foarte mulţi turişti vin din toate colţurile ţării. Acum am cazat de la Constanţa.
Şi nu e singurul loc care pare rupt dintr-o altă lume. La Tuzla e reconstuit un colţ din Bali.
(Reporter): Cum aţi descoperit toate aceste locaţii?
(Marian Paraleu): O parte dintre locaţii le-am vizitat personal, iar pentru alte locaţii am făcut research, astfel încât să putem face o campanie complexă.
România celor o mie de lumi este proiectul unor tineri care se ocupă de un site de călătorii.
(Marian Paraleu): Noi am vrut să arătăm că, practic, în ţara noastră există câte o părticică din fiecare colţ al lumii şi că avem o ţară frumoasă care merită descoperită.
Misiune îndeplinită căci proiectul a devenit viral, iar patronii resorturilor spun că tot mai mulţi turişti le bat la uşă.