Observator Special: Povestea Stejarisului, satul sasesc renascut cu ajutorul ambasadei Austriei in Romania

Sasii au lasat in urma localitatile pe care le-au ctitorit si care, in lunga lor absenta, s-au deteriorat de la un an la altul. Astazi, insa, va vom spune povestea unui sat sasesc care a renascut.

• Nouă metodă de fraudă când facem cumpărături online. Cine e în spatele schemei cu magazine-fantomă

Pana acum, localitatea fusese ocupata de rromii saraci. Ambasada Austriei a decis sa repuna lucrurile in ordinea lor fireasca, asa ca a satul va cunoaste iar gloria de altadata.

Cand pasesti pe ulitele Stejarisului si admiri ordinea gospodariilor si culorile aprinse care imbraca vechile case, poti sa juri ca sasii n-au plecat niciodata. Nu e insa asa. Pana cand povestea catunului sibian sa fie una vesela, a fost necesar sa fie una trista. Povestea renasterii satului o spune Misch, unul dintre ultimii sasi ramasi aici.

“In 90, dupa 1 noiembrie nu mai luau statul german fara numarul, cum se zicea atunci la noi. Am incercat si eu si au zis ca ne doreste concediu placut, dar trebuie sa ne intoarcem iar inapoi in tara”, spune el.

Acasa, inca se descurca. La scurt timp si-a dat seama ca nehotararea de a-si parasi casa parinteasca a fost cea mai buna decizie din viata lui.

“Aveam o mica fanfara care inca mi-o placut foarte mult. Cand venea primavara, cu 1 Maiul incepeam cu cantatul ‘Der maiske commen’. Si dupa aceea, toata vara mergea. Am fost la inmormantari in judetul Mures, tot judetul Sibiu”, povesteste Misch.

La scurt timp insa, in Stejaris a inceput sfarsitul. A vazut cu satul se stinge sub ochii lui. N-avea ce face. Din 200 de familii de sasi, mai ramasesera cateva. Saracia incepea sa muste din localitatea altadata prospera. Locurile de munca intai au scazut, apoi au disparut. Nici acum situatia nu sta pe roze. Nu exista niciun mijloc de transport si nu se gaseste de munca.

Dar Misch are cu ce sa-si ocupe timpul. Pe langa gospodaria lui, ingrijeste si astazi alte sapte case. Cand mai are timp si de altceva nu stim. Probabil este vreo calitate magica a sasilor. Oricum, cand nu e la munca, acasa sau la celelalte case, Misch are grija de micul Muzeu al satului. Si cand nu e la muzeu e intr-un turn cu totul si cu totul special.

“Turnul de slanina. Asa se zicea, ca e turnul cu clopote si turnul cu slanina. Aici pastram slanina tot anul. Cand se taie porcii, in noiembie-decembrie, pana cat tine slanina. Asa era obiceiul, ca nu avea voie nimeni sa inceapa slanina pana nu era primul traznet”, explica Misch.

Iar cand nu e nici la munca, nici acasa, nici la muzeu si nici la turn, in mod sigur e la biserica. Un lacas de cult pe vremuri frecventat de sute de oameni.

“Orga inca e veche si cum se zice ca merge din ultimele suflari, dar totusi mai merge, dar asa avem si organistul, domnul Klaus Apta care canta la orga. Si el are acum, implineste 85 de ani. El zice ca si orga e batrana si el e batran si amandoi o fac bine”, glumeste omul.

Cu timpul, slujbele s-au rarit, la fel ca si oamenii. In 2006, sfarsitul traditiei sasesti din Stejaris parea inevitabil. Atunci, providenta a adus-o pe aceste meleaguri pe Barbara, atasat al Ambasadei Austriei in Romania pentru probleme sociale.

 “M-am mutat intr-un sat care pana atunci fusese uitat. Am incercat sa ajut localnicii si sa le dau ceva de lucru. Lucram toti impreuna aici in sat. In afara acestui proiect social mare, mai derulam si alte proiecte mai mici. Incercam sa facem tot ceea ce este posibil pentru ca oamenii sa duca o viata cat mai normala”, povesteste Barbara.

Somerilor din sat li s-a dat o sansa la un nou inceput. Au absolvit mai multe cursuri organizate de austrieci si nu se pot plange de absolut nimic.

In satul care ameninta sa fie macinat de saracie functioneaza acum o pensiune, o tamplarie si o fierarie. Stejarisul a renascut cu putina vointa. Iar cu putina vointa din partea autoritatilor, satele sasesti pot redobandi stralucirea de altadata.