Bani risipiţi, bolnavi lăsaţi să sufere! Scandalul decontărilor fictive de la CNAS nu îi ajută pe pacienţi
Scandalul decontărilor fictive de la CNAS a dus la 13 reţineri, dar la nicio schimbare pentru bolnavi. Ne-a demonstrat-o doamna Maria. Reporterii Observator au întâlnit-o ieri în faţa Casei de Asigurări Bucureşti unde a ajuns cu ambulanţa, pentru că are ambele picioare amputate. A venit cu dosarul în mână să-şi ceară dreptul la îngrijiri pentru a doua oară, după ce, la începutul acestui an, a fost refuzată. Alti zeci de pacienţi încă aşteaptă un răspuns de la CNAS, în timp ce banii s-au risipit pe dosare fictive. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.
De Redactia Observator la 07.09.2017, 09:16Scandalul decontărilor fictive de la CNAS a dus la 13 reţineri, dar la nicio schimbare pentru bolnavi. Ne-a demonstrat-o doamna Maria. Reporterii Observator au întâlnit-o ieri în faţa Casei de Asigurări Bucureşti unde a ajuns cu ambulanţa, pentru că are ambele picioare amputate. A venit cu dosarul în mână să-şi ceară dreptul la îngrijiri pentru a doua oară, după ce, la începutul acestui an, a fost refuzată. Alti zeci de pacienţi încă aşteaptă un răspuns de la CNAS, în timp ce banii s-au risipit pe dosare fictive. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.
Maria a fost refuzată de la plata îngrijirilor medicale la domiciliu, în urmă cu câteva luni. Deşi avea piciorul amputat, Casa i-a răspuns că nu are fonduri.
Maria Chibulcutean, pacientă:
N-am pe nimeni, am 660 de lei pensie, atâta am...
Din care 500 merg oricum pe chirie. Între timp, starea Mariei, care suferă de diabet, s-a agravat, iar medicii au fost nevoiţi să-i amputeze şi al doilea picior.
A ieşit din spital şi a fost adusă din nou la CASMB, pentru ca angajaţii să o vadă şi să-i deconteze banii. O angajată a Casei a constatat, rece, starea pacientei.
Maria Chibulcutean, pacientă:
Nu pot să fac nimic, stau acasă că şi-aşa nu pot să mă mişc nicăieri.
Cristina Călinoiu, preşedinte interimar CASMB:
Sunt criterii stabilite prin hotărârea Consiliului de Adminstraţie a Casei de Asigurări de Sănătate, orice alte noi criterii se stabilesc, tot aşa, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie a CASMB.
Imobilizată la pat este şi această doamnă, în vârstă de 81 de ani, care a primit diagnosticul de cancer dermatologic. După mai multe intervenţii, medicii au fost nevoiţi să-i îndepărteze o bună parte din faţă. Chiar cu fotografia pacientei pe masă, angajaţii CASMB au respins dosarul.
Diana Spânu, mama unei paciente:
Aceşti oameni n-au ce căuta printre oameni, darămite să aibă de-a face cu oameni bolnavi, cu oameni care se luptă să trăiască, mama mea se luptă să trăiască, îşi doreşte să trăiască...pentru mine e un înger.
Iar cazurile se înmulţesc. Zeci de dosare respinse, în favoarea unor boli şi pacienţi fictivi. Banii au mers în schimb în buzunarele altor firme, cu complicitatea angajaţilor din Sănătate, potrivit procurorilor care anchetează cazul.
Ioan Neagu, fiul unui pacient:
Sunt oameni, au muncit şi ei, au muncit şi ei în viaţa lor, au contribuit cu bani la Casa de Asigurări şi trebuie să-şi facă datoria şi ei. Să nu credem că dacă suntem mai sănătoşi sau în putere, putem să ne batem joc de nişte oameni mai în vârstă.
Cu o ultimă fărămă de demnitate, bătrâni şi bolnavi, bunicii neglijaţi de stat îşi mângâie copiii, cei care, cu eforturi supraomeneşti, i-au îngrijit atunci când autorităţile le-au întors spatele.
Daniela Ciobeică, fiica unei paciente:
O suprainfecţie ar fi răpus-o... Încă nu se ştie dacă acest dosar, ultim, mi-a fost acceptat, am de două ori pansare, recomandare medicală din spital.
Cei care nu aveau pe nimeni au fost îngrijiţi gratis, o perioadă, de o firmă de îngrijiri medicale. Firmă care în trecut asigura îngrijiri medicale pentru peste 65% dintre cei care beneficiau de astfel de servicii. Reprezentantul acesteia e acum martorul denunţător în dosar. Neregulile au ajuns la DNA.
Alina Ion, reprezentant firmă de îngrijiri:
I-am anunţat pe toţi, nu există zi de la Dumnezeu în care să nu fi anunţat, un caz sau altul, nu neapărat de fraudă, de faptul că nu se aprobă, de faptul că sunt gravi. Întotdeauna mi s-a spus: Nu mai aduce memorii.
Pentru un serviciu acordat celor în nevoie, firmele primeau de la CAS 60 de lei. Îngrijirea doamnei Maria, sau a bunicii fără faţă, ar fi costat, pe zi, cel mult dublu. Adică 120 de lei. Şi puţin peste 40 de mii de lei pe an. Ancheta derulată pe un an de zile la Casa de Asigurări a arătat o fraudă de 13 milioane de lei. În acest dosar s-au făcut până acum 13 arestări preventive.