Antena LIVE

Curs valutar

Video

Școala începe, profesorii rămân nevaccinaţi. Unele cadre didactice se tem să se întoarcă la catedră

Decalarea cu 10 zile a programărilor angajaţilor din domeniile esenţiale îi afectează şi pe mulţi profesori. Practic deschiderea şcolilor din 8 februarie ne va prinde cu profesori nevaccinaţi.

De la 27.01.2021, 14:50
WhatsApp
Vezi și:

Decizia Guvernului nu s-a schimbat, şcolile se vor deschide pe 8 februarie, însă, până în momentul de faţă, puţin peste 10.000 de cadre didactice au fost vaccinate. Nu este aşteptat să crească acest număr în perioada următoare pentru că sunt foarte puţine doze de vaccin. 

A anunţat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare că imunizarea cadrelor didactice se va relua la două săptămâni de la reluarea şcolii. Asta înseamnă undeva după 22 februarie. Atunci se aşteaptă Guvernul să mai primească noi doze de vaccin, însă depinde foarte mult de felul în care funcţionează mecanismul european, iar dacă acest lucru se va respecta, vom avea primii profesori cu anticorpi, imunizaţi complet, pentru că trebuie luată în calcul şi doza de rapel. 

Este o decizie care i-a revoltat pe profesori. Sunt cadre didactice care susţin că le este teamă să se întoarcă la şcoală, pentru că nu au fost vaccinate. Sunt nemulţumiri şi în rândul părinţilor, chiar petiţii făcute pe internet. Aceştia cer să existe opţiunea să înveţe online sau să meargă în sălile de clasă. 

Trei scenarii luate în calcul pentru redeschiderea şcolilor

Există posibilitatea ca începând cu data de 8 februarie să meargă la şcoală doar elevii din ciclul primar. Un al doilea scenariu ar fi acela în care să meargă la şcoală elevii din ciclul primar şi mai ales cei care sunt în ani terminali, pentru că trebuie să susţină examenele. Acestea se vor susţine fizic indiferent de situaţie. Un al treilea scenariu este să meargă cu toţii la şcoală în funcţie de incidenţa cazurilor din zona respectivă, adică fiecare şcoală să decidă sau nu dacă va aduce toţi copiii la şcoală.

Valentin Stan
vaccin covid profesori petitie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025