Școlile, închise până în toamnă. Cum se adaptează părinţii
Una dintre cele mai mari griji ale părinţilor din următoarele luni: cu cine îşi vor lăsa copiiii acasă, având în vedere că şcolile, creşele şi grădiniţele vor avea uşile închise până la toamnă. Un nou studiu arată că, în perioada stării de urgenţă, 7 din 10 părinţi au stat acasă cu cei mici şi mulţi vor proceda astfel până la vacanţa de vară. Pe de altă parte, în lipsa cuiva care să aibă grijă de copiii lor, sunt şi părinţi care sperau ca unităţile de învăţământ să rămână deschise.
De Redactia Observator la 08.05.2020, 15:52- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- Părinții caută soluții pentru a avea grijă de copii
- Unitățile școlare nu se vor deschide până la toamnă
Vestea dată de preşedinte, că unităţile de învăţământ rămân închise până în septembrie, a ajuns la 94% dintre părinţi. Este o decizie care nu a fost tocmai pe placul multora, arată studiul. 74%, adică trei din patru părinţi, vor că măcar elevii din clasele terminale, care urmează să susţină examene naţionale, ar fi trebuit să meargă, în continuare, la şcoală. Iar unu din cinci crede că oricum unităţile de învăţământ ar fi trebuit să rămână deschise până în vară.
Cei mulţumiţi de decizie fac parte, în primul rând, din categoria părinţilor care au copii la grădiniţă. Având în vedere situaţia, adulţii au fost nevoiţi să se adapteze şi să caute răspunsuri la întrebarea: ce vom face cu copiii în cele 4 luni până când elevii vor reveni în bănci? Până în acest moment, 66% dintre cei care au copii cu vârsta de până la 19 ani au stat cu ei acasă şi o vor face şi până la vacanţa de vară- adică puţin mai mult de o lună de acum încolo. Dusul la rude ori la bunici este soluţia pentru 16% dintre cei care se vor reîntoarce la job.
În ecuaţie apar şi cei care efectiv nu ştiu ce vor face cu copiii în perioada următoare, dar şi cei mai norocoşi: părinţii cu copii care nu au nevoie de supravegherea vreunui adult. Dintre cei care au stat acasă cu ei, 58% au declarat că au putut face asta şi pentru că nu au lucrat în această perioadă.
Cei care nu se află însă în această situaţie, vor fi nevoiţi să caute soluţii: îşi vor lua concediu ori vor solicita angajatorului să lucreze de la domiciliu în perioada următoare ca să se poată ocupa şi de îngrijirea copiilor.