Școlile nu se redeschid pe 11 ianuarie. Ministrul Educaţiei consideră că ar fi prea din scurt
11 ianuarie este un termen prea scurt pentru redeschiderea școlilor. Este declarația ministrului Educației, care adaugă că își dorește ca elevii să se întoarcă fizic la școală, însă acest lucru nu se poate chiar atât de repede. Totuși, când situația epidemiologică o va permite, unitățile de învățământ se redeschid etapizat.
De Iulia Pop la 03.01.2021, 11:58- Unităţile de învăţământ nu se vor redeschide la data de 11 ianuarie
- Semestrul al doilea începe pe data de 8 februarie, iar până atunci ministerul Educaţiei trebuie să găsească o soluţie
Semestrul al doilea începe pe 8 februarie, iar până atunci trebuie găsită o soluţie. Este o urgenţă de grad zero, susţine ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu care a declarat că în momentul în care se vor deschide unităţile de învăţământ, primii care vor reveni în bănci, respectiv pe covorul de joacă, vor fi elevii din ciclul primar, precum şi copiii de grădiniţă.
11 ianuarie nu este o dată la care se vor redeschide şcolile aşa cum prevede structura anului 2020-2021. Un plan concret încă nu există şi totul ţine de evoluţia situaţiei epidemiologice, iar în momentul în care se vor redeschide, acest lucru se va face etapizat, a adăugat oficialul de la Educaţie, cu respectarea celor trei scenarii deja cunoscute, roşu, galben şi verde.
În plus se vor lua în seamă şi măsurile pe care le vor lua celelalte ţări care se află în aceeaşi situaţie. Deschiderea şcolilor nu o decide ministerul Educaţiei, ci autorităţile sanitare, mai exact Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.