Sezonul reducerilor e la început, dar e deja forfotă în magazine. Preţurile au scăzut la jumătate
Comercianţii şi-au aranjat vitrinele strategic, ca să îi anunţe că preţurile au intrat la apă chiar şi cu 60%. Şi spun că urmează reduceri şi mai mari.
De Redactia Observator la 17.01.2019, 11:08Comercianţii şi-au aranjat vitrinele strategic, ca să îi anunţe că preţurile au intrat la apă chiar şi cu 60%. Şi spun că urmează reduceri şi mai mari.
Este jumătatea săptămânii, dar în magazine e aglomeraţie ca în weekend. În faţa reducerilor, mai ales doamnele rezistă cu greu tentaţiei. Deseori ajung la casă cu braţele pline.
O rochie, de exemplu, costă cu 40% mai puţin faţă de preţul din sezon. Un sacou este de aproape trei ori mai ieftin, iar o pereche de cizme este cu 300 de lei mai ieftină faţă de luna decembrie. ill , punem scrisuri pe cadre
Şi în magazinele cu mărci celebre, care de regulă au preţuri mai mari, reducerile se resimt.
Comercianţii spun că în această perioadă vânzările cresc proporţional cu scăderea de preţ. Chiar şi cu 60%. Şi mai au o veste bună. De luna viitoare preţurile vor scădea şi mai mult. Însă, este bine de ştiut că piesele vestimentare de mărimi mici dispar cel mai repede.
Mihai Rădoi, consilier vânzări: Este pe etape. Între 1 şi 15 am avut 50%, iar de pe 15 am pornit cu 60%. Din februarie vor fi de 70%.
Specialiştii ne sfătuiesc să cercetăm cu atenţie preţul produsului înainte de a-l cumpăra. Astfel încât să profitaţi cu adevărat de o reducere. De asemenea, trebuie să fiţi atenţi la calitate. Legea nu îi obligă pe comercianţi să dea banii înapoi clienţilor nemulţumiţi, decât dacă produsul are un defect din fabrică.