Sfaturi pentru protecţie împotriva Covid-19 de la poliţişti şi jandarmi, într-un cartier din Târgu Jiu
Deşi sunt infectaţi cu noul coronavirus şi au simptome, tot mai mulţi bolnavi aleg să nu meargă la spital şi să-i pună în pericol pe cei din jurul lor.
De Iulia Dumitrașcu la 07.07.2020, 11:50- Liderului comunităţii le-a cerut insistent să fie precauţi.
- Astfel de acţiuni vor continua și în alte cartiere din Târgu Jiu.
Pentru că nu mai au pârghii legale ca să-i oblige să se interneze, autorităţile o iau la pas printre casele oamenilor pentru a-i convinge să respecte măsurile de precauţie. Într-un cartier din Târgu Jiu, unde există deja zece bolnavi care stau acasă, poliţiştii şi jandarmii au împărţit ieri măşti şi... sfaturi.
Minute în şir au roit poliţiştii şi jandarmii, în frunte cu prefectul judeţului Gorj, pe străzile dintr-un cartier din Târgu Jiu. Sfaturile de prevenţie au ajuns la urechile locuitorilor chiar prin vocea liderului comunităţii, care le-a cerut insistent să fie precauţi.
Liderul comunităţii: Dacă aveţi semne, temperatură, semne de virus, anunţaţi-ne, vă rog eu din suflet! Trebuie să respectăm şi noi regulile.
Acţiunea de informare a venit după ce zece persoane din cartier, testate pozitiv şi cu simptome, au refuzat să meargă la spital.
Cristinel Rujan – prefectul județului Gorj: Sunt si astfel de persoane care, uzand de drepturile constitutionale, invoca aceasta lacuna legislativa si isi rezerva dreptul de a nu fi internati.
Autorităţile au împărţit şi măşti de protecţie din poartă în poartă şi din mână în mână... fără mănuşi.
Astfel de acţiuni vor continua și în alte cartiere din Târgu Jiu, unde există riscul ca numărul de îmbolnăviri cu noul coronavirus să crească în perioada următoare.
Situația este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât în spitalul din oraş nu mai este niciun loc pentru bolnavii de covid 19. Iar la Târgu-Cărbunești, sunt deja 62 de pacienți internaţi, cei mai mulți de la izbucnirea pandemiei.