Sfaturi pentru şoferi! Cum prelungim durata de viaţă a bateriei de la maşină
În general, o baterie de maşină are o durată de viaţă de aproximativ 4-5 ani, însă cu o îngrijire corespunzătoare şi cu sfaturile specialiştilor din domeniu, bateria ar putea 'supravieţui' o perioadă mult mai lungă de timp.
De Redactia Observator la 05.09.2017, 11:55- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
În general, o baterie de maşină are o durată de viaţă de aproximativ 4-5 ani, însă cu o îngrijire corespunzătoare şi cu sfaturile specialiştilor din domeniu, bateria ar putea 'supravieţui' o perioadă mult mai lungă de timp.
1. Nivelul de acid al bateriei
Din când în când trebuie verificat nivelul de acid al bateriei. Dacă nivelul de acid este foarte scăzut, puteţi folosi apă distilată pentru a completa. De asemenea este important să evitaţi să completaţi nivelul de acid cu apă distilată, peste limita maximă. Dacă nivelul de acid nu este la limita corespunzătoare, plăcile din interiorul bateriei se pot deteriora.
2. Fără echipamente electrice când motorul este pornit
"Când motorul este pornit nu este indicat să folosiţi numeroase echipamente precum aerul condiţionat, radio-ul, etc. Acest obicei poate scurta durata de viaţă a acumulatorului şi îl poate descarca complet în doar câteva ore", a explicat un specialist.
3. Plimbările scurte
"Printre cele mai simple modalităţi de a creşte durata de viaţă a bateriei, se numără evitarea călătoriilor scurte şi dese. Acest lucru este cu atât mai important în anotimpul rece. Pentru a încărca un acumulator auto, trebuie să călătoriţi o distanţă suficient de lungă astfel încât alternatorul să îşi poată face treaba", a punctat specialistul.
4. Baterie curată
Orice obiect curat funcţionează mai eficient decât unul murdar. Acest lucru se întâmplă şi în cazul unui acumulator auto. Odată cu trecerea timpului, murdăria şi praful duc la coroziunea cablurilor sau bornelor bateriilor auto. Din această cauza bateria nu se va mai încarcă corespunzător iar durata de viaţă va scădea. Pentru a evita acest lucru, curăţaţi bornele bateriei cu o perie de sârmă din când în când. Este important să nu folosiţi apă atunci când doriţi să curăţaţi bateria.
5. Deconectaţi bateria
Dacă plecaţi într-o vacanţă iar autotrismul vostru rămâne acasă, este recomandat să deconectaţi bateria. "Acest lucru va împiedică orice scurgere de energie. Orice autoturism conţine diverse echipamente electrice conectate între ele, iar unele funcţionează chiar şi atunci când autoturismul staţionează, precum sistemul de alarmă. Atunci când nu folosiţi maşina pentru o perioada lungă de timp, bateria poate fi afectată şi se poate descarca de tot", a susţinut specialistul.