PRIMELE SIAMEZE DESPĂRŢITE în România sunt alături de mama lor
Primele siameze despărţite cu succes într-un spital din România se simt din ce în ce mai bine. Mai ales că acum o au aproape şi pe cea care le-a dat viaţă. Mama fetelor şi-a revenit după complicaţiile apărute în urma naşterii
De Redactia Observator la 18.08.2014, 19:44- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Primele siameze despărţite cu succes într-un spital din România se simt din ce în ce mai bine. Mai ales că acum o au aproape şi pe cea care le-a dat viaţă. Mama fetelor şi-a revenit după complicaţiile apărute în urma naşterii
După o operaţie ca de manual, Elena şi Maria, fetele venite lipite pe lume, evoluează exact aşa cum s-au aşteptat doctorii.
Siamezele au fost lipite în zona buricului, pe o suprafaţă de 24 de centimetri pătraţi. Împărţeau o bucată din osul pieptului şi din ficat. Medicii de la spitalul Marie Curie au avut nevoie doar de doua ceasuri ca să le separe.
După mai multe zile în care s-a luptat să se pună repede pe picioare, mama fetelor a ajuns la Bucureşti. Nu le mai scapă din ochi şi, evident, abia aşteaptă să le ducă acasă, la Braşov.
Elena Maia şi Maria Sara sunt primii gemeni siamezi separaţi cu succes într-un spital din România. Au mai fost separaţi siamezi la Iaşi şi la un alt spital de pediatrie din Bucureşti, însă niciodată nu au supravieţuit ambii copii.
De departe, cel mai complicat, dar şi cel mai mediatizat caz de separare a fost al surorilor Lina şi Gherghina. În anii '80, cele mai cunoscute siameze de la noi au fost separate şi au trăit după o intervenţie maraton, făcută în Elveţia.