Într-un sat din Dâmboviţa, o familie n-a găsit oameni să ducă mortul la groapă, pe o potecă deasupra prăpastiei
Situaţie şocantă într-un sat din Dâmboviţa. O familie a stat zile întregi cu mortul în casă şi l-a cărat până la urmă, pe braţe. Drumul din sat a fost distrus de alunecările de teren, astfel a rămas o singură potecă pe care oamenii pot ajunge la civilizaţie. O potecă pe care intră o singură persoană şi pe care merg şi copiii la grădiniţă.
De Redactia Observator la 09.08.2017, 21:34Situaţie şocantă într-un sat din Dâmboviţa. O familie a stat zile întregi cu mortul în casă şi l-a cărat până la urmă, pe braţe. Drumul din sat a fost distrus de alunecările de teren, astfel a rămas o singură potecă pe care oamenii pot ajunge la civilizaţie. O potecă pe care intră o singură persoană şi pe care merg şi copiii la grădiniţă.
Aceasta este o familie disperată. Ruda lor în vârstă de 82 de ani amurit şi oamenii nu au cum să o ducă la cimitir din cauza drumului distrus de alunecările de teren. Şi nici oameni care să poată căra coşciugul nu se găsesc. N-au mai rămas mulţi în putere în această parte a satului izolat.
Într-un final, au reuşit să găsească cinci oameni de nădejde într-un sat învecinat. Drumul, însă, n-a fost deloc uşor, ba chiar periculos. Bărbaţii au încercat să care coşciugul pe o potecă pe care intră doar o persoană. Fără să cadă în prăpastie.
Pe aceeaşi potecă merg şi copiii spre grădiniţă. Oamenii din Cârlăneşti spun că situaţia este şi mai gravă iarna când sunt, practic, uitaţi de lume. Autorităţilor le-a fost semnalată această problemă.
Poate la următoarele alegeri au mai mult noroc. Mai ales că sunt oameni care nu au mai ajuns în partea cealaltă a satului de 3 ani de zile.