Soarele ne-a scos la plimbare. Vin temperaturi de 19 grade Celsius
Temperaturile mai ridicate şi soarele strălucitor au fost astăzi o invitaţie deschisă pentru o plimbare în aer liber. Românii au luat cu asalt parcurile pentru a se bucura de vremea frumoasă.
De Redactia Observator la 15.02.2014, 20:40Şi, chiar dacă vremea teraselor nu a venit încă, au vizitat şi Centrul vechi ca să se întâlnească cu prietenii. Iar cei mai dornici de mişcare au pedalat pentru prima dată după zăpezile de acum 2 săptămâni.
Vremea bună i-a scos din casă şi pe cei mai în vârstă. Unii pentru ca să citească ziarul pe bancă. Alţii ca să facă exerciţii la aparatele de fitness.
Cei mai în formă au pedalat prin oraş sau chiar în afara lui. Acest grup s-a aventurat până la mănăstirea Cernica.
Dar soarele nu a topit toată gheaţa. Aşa că patinatorii din Cişmigiu au profitat de vreme ca să mai alunece o dată, înainte de venirea primăverii.
La munte, schiorii au vrut să prindă poate ultimul weekend cu zăpadă pe pârtie.
Şi meteorologii spun că se va face tot mai cald. În următoarele zile, vremea va fi deosebit de caldă în sudul şi sud-vestul ţării, unde vor fi temperaturi maxime de până la 19 grade