Şocant! O elevă a fost violată în toaletă şcolii
Vin acuzaţii cumplite dintr-o localitate din Gorj. O elevă de clasa a noua a reclamat la poliţie că a fost violată chiar în toaleta şcolii iar agresorul ar fi un coleg cu doar un an mai mare. În urma sesizării fetei, conducerea liceului a luat şi măsuri
De Redactia Observator la 17.03.2015, 13:41Vin acuzaţii cumplite dintr-o localitate din Gorj. O elevă de clasa a noua a reclamat la poliţie că a fost violată chiar în toaleta şcolii iar agresorul ar fi un coleg cu doar un an mai mare. În urma sesizării fetei, conducerea liceului a luat şi măsuri
Le-a scăzut nota la purtare ambilor elevi.
Conducerea liceului consideră ca simpla acuzaţie de viol este o abatere disciplinară aşa că, până să afle dacă există şi adevăr în spusele fetei, a decis să îi sancţioneze pe ambii elevi. Le-a dat nota trei la purtare. Între timp, poliţiştii au deschis deja o anchetă şi aşteaptă rezultatele examenului medico-legal. Totul a pornit de la un telefon dat de fata de 15 ani, care a reclamat că a fost violată chiar în toaleta liceului la care învaţă. Copila este un elev-model. Are nota zece la purtare, nu a făcut niciodată probleme şi nici absenţe nu are.
În schimb, băiatul acuzat a fost mutat la acest liceu în urmă cu doi ani, din motive disciplinare. Anul trecut a avut media şapte la purtare, semn că nu a luat-o pe calea cea bună. În cazul în care rezultatele analizelor vor confirma violul şi vinovatul, adolescentul va fi judecat dar pedeapsa îi va fi oricum înjumătăţită, pentru că este minor.