Beat criță, un șofer din Borșa a băgat în spital o femeie și pe fetița acesteia, de numai 3 ani
Deşi nu se putea ţine nici pe picioare, un bărbat din Borşa a considerat totuşi că ar fi în stare să conducă. S-a urcat la volan şi a gonit prin localitate. Cum era de aşteptat, la un moment dat a pierdut controlul maşinii. A urcat pe un podeţ şi a lovit o femeie şi pe fetiţa acesteia, de numai trei ani.
De Redactia Observator la 06.09.2018, 16:37Deşi nu se putea ţine nici pe picioare, un bărbat din Borşa a considerat totuşi că ar fi în stare să conducă. S-a urcat la volan şi a gonit prin localitate. Cum era de aşteptat, la un moment dat a pierdut controlul maşinii. A urcat pe un podeţ şi a lovit o femeie şi pe fetiţa acesteia, de numai trei ani.
Individul a fugit apoi, dar accidentul a fost surprins pe camerele de supraveghere montate în zonă. Mama şi copila au fost transportate de urgenţă la spital.
După o oră de căutări poliţiştii l-au reţinut pe vinovat. Avea o alcoolemie de, atenţie, 3,32 în sânge. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi fugă de la locul accidentului.