Cine e "colecționarul" de dosare penale
Poliţiştii au ieşit azi noapte la vânătoare de şoferi cu grade în sânge. Şi au dat peste un tânăr care face colecţie de dosare penale. Avea deja nouă şi a mai primit unul. Pentru că s-a urcat la volan deşi are permisul suspendat.
De Redactia Observator la 28.01.2014, 19:10În plus a mai şi băut. Probabil să prindă curaj.
În fața polițiștilor refuză însă să vorbească.
Nici măcar numele nu şi-l spune. După lungi negocieri poliţiştii smulg câteva cuvinte de la el.
Refuză să sufle în fiolă, însă fără nicio remuşcare le spune oamenilor legii că a băut ceva înainte să se urce la volan.
Tocmai de aceea, tânărul nu voia să dea ochii cu oamenii legii.
Acesta a mai fost depistat de încă 9 ori conducând în ilegalitate, având permisul suspendat, spun polițiștii.
Tânărul a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru a i se recolta probe biologice. Nu e singurul şofer tras pe dreapta în noaptea asta.
În doar două ore oamenii legii au sancţionat aproape două sute de persoane.