Soţii Bodnariu au vorbit cu cele două fiice
Pentru prima dată de când statul norvegian le-a luat copiii, soţii Bodnariu şi-au auzit cele două fiice. Discuţia a fost telefonică şi s-a desfăşurat după un protocol strict, aşa cum au loc şi întâlnirile cu ceilalţi trei copii.
De Redactia Observator la 14.01.2016, 19:54Pentru prima dată de când statul norvegian le-a luat copiii, soţii Bodnariu şi-au auzit cele două fiice. Discuţia a fost telefonică şi s-a desfăşurat după un protocol strict, aşa cum au loc şi întâlnirile cu ceilalţi trei copii. Românii îşi văd bebeluşul de două ori pe săptămână, iar băieţii o singură dată. Deşi le dau putere să lupte în instanţă, întâlnirile le sfâşie, puţin câte puţin inima.
Cu o oră înainte să îşi audă fiicele, Marius Bodnariu era copleşit de emoţie. De două luni, tot ce ştie despre Eliana şi Naomi este din gura asistenţilor sociali. Azi, pentru prima dată din noiembrie, le va vorbi şi le va auzi. Discuţia a avut loc la sediul Protecţiei Copilului, sub supraveghere. Aşa cum au loc şi întâlnirile cu ceilalţi copii. Iar efectele înstrăinării au început să se facă deja simţite.
Fraţii au fost despărţiţi şi între ei. Matei, cel mai mare dintre băieţii familiei, şi-a aniversat sâmbătă cei 5 ani fără părinţi. Şi fără fraţi. Împreună cu Ioan, în vârstă de 2 ani, este în plasament la altă familie decât surorile lui.
De aproape o lună, familia Bodnariu şi-a ales un reprezentant legal cu experienţă în astfel de cazuri, dar spune că fiecare pas în lupta cu sistemul este un risc enorm. Avocata nu a primit încă dosarul complet al cazului. Iar contestaţia depusă la măsura de luare a copiilor ar putea influenţa procesul final. Cât de greu este să te iei la trântă sistemul nordic au simţit pe pielea lor şi soţii Glăvan. Românii se luptă de 2 ani să îşi recupereze fiica luată încă de la naştere.
Adelina spune că atunci când a negociat cu autorităţile norvegiene nu a primit un translator. A fost încurajată, la externare, să lase copilul la spital până îşi rezolvă problemele cu domiciliul. I s-a dat termen o săptămână. A întârziat câteva zile iar procedurile de adopţie fuseră deja demarate.
În ajutorul familiei Glăvan, Bodnariu şi a tuturor românilor ai căror copii au fost plasaţi în familii surogat, o delegaţie de parlamentari va merge săptămâna viitoare în Norvegia. Timp de trei zile, politicienii vor avea întâlniri reprezentanţi ai parlamentului novegian, cu reprezentanţi ai comunităţii de români şi chiar cu familile implicate.
Norvegia a despărţit cel puţin 16 copii români de părinţii. Cel puţin şapte familii se luptă în instanţă cu statul norvegian să-şi recupereze pruncii.