Antena LIVE

Curs valutar

Şpagă, materie obligatorie la grădiniţă

Copiii trebuie să ştie de mici că în România orice se rezolvă cu şpagă! E legea nescrisă care se aplică şi în Educaţie.

De la 26.03.2014, 20:34
WhatsApp
Vezi și:

 Aşa că un loc la o grădiniţă bună de stat înseamnă cel puţin o mică atenţie din partea părinţilor. De promisiunile Ministerului Educaţiei că se vor face înscrieri pe Internet, după reguli clare şi corecte, deocamdată s-a ales praful.

În lipsa rigorii, mica înţelegere este în floare în grădiniţe cu 6 luni înainte să înceapă anul şcolar. Preţul se stabileşte în euro sau în parfumuri scumpe, iar negocierea se face ca la piaţă. S-au convins de asta, cu o cameră ascunsă, reporterii Observator.

Ghidaţi după principiul ce-i în mână, nu-i minciună, unii directori de grădiniţă au început deja înscrierea de toamnă. Neoficial.

Toamna este încă departe, dar directorii încep de acum să îşi numere bobocii. Oficial, nici ministerul, nici inspectoaratele şcolare nu au afişat un calendar al înscrierilor. În lipsa unor reacţii, părinţii şi cadrele didactice fac legea.

Ca nişte elevi silitori, părinţii au învăţat deja lecţia. Totul se plăteşte, chiar şi un loc la grădiniţă. Cu ce?! Nici nu este foarte greu pentru părinţi să găsească darul potrivit pentru directoare.

Părinţii au înţeles de mult că la noi educaţia se face cu şpagă. Obiceiul este atât de vechi, încât nimeni nu se mai fereşte să vorbească despre el.

În fiecare an, doar în Bucureşti 80.000 de copii nu au loc într-o grădiniţă de stat. Ajung la cele private unde părinţii plătesc cel puţin 1.000 de lei pe lună.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social spaga gradinita materie loc
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024