Special! Arta machiajului de televiziune
Cel mai complicat de realizat este machiajul de televiziune. Camera de filmat nu iartă nimic.
De Redactia Observator la 13.05.2014, 22:51Cel mai complicat de realizat este machiajul de televiziune. Camera de filmat nu iartă nimic, iar dacă machiajul nu este corect realizat, rişti să semeni cu o mască incapabilă să transmită nimic.
Tocmai de aceea, la Intact Media Academy, cursul de machiaj de televiziune este foarte important. Ce-i drept, este susţinut de un trainer cu experienţă, Mirela Vescan. Şi, ca orice curs, se încheie cu un examen.
Sala plină, agitaţie mare! Ce să fie, ce să fie? În mod sigur, este zi de examen. Mai precis, examenul final al cursului de machiaj susţinut de celebrul trainer de make-up Mirela Vescan, la Intact Media Academy.
Octavia nu putea să rateze un asemenea moment, aşa că s-a prezentat la faţa locului, ca să vadă cum s-au pregătit elevii din această serie. Şi cum putea să ajungă la o concluzie, dacă nu ar fi beneficiat de un machiaj executat de unul dintre elevi?!
Ionuţ îşi face treaba, în timp ce Octavia stă cuminte, în aşteptarea rezultatului final. Nici nu se gândea că neobosiţii Stoica şi Tănase vor apărea în peisaj. Stoica se execută fără comentarii. Dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Tănase.
Stoica şi Tănase reuşesc să-şi amenajeze propriul punct de make-up. Din păcate. Octavia are un şoc în momentul în care îl vede pe Tănase colorat de proaspăt-descoperitul artist Stoica.
Şi, pentru că cei trei sunt incapabili să termine o filmare fără să-şi facă o poză, a urmat şi momentul fotografiei de grup. Cum ar veni, Octavia, Stoica şi Tănase şi-au făcut un groufie.